De la naştere la moarte…

2915

Dimineață până seara e o viață de trăit,
E un zâmbet și-o durere, într-un suflet rătăcit.
E plăcere, supărare, frică mare de cel rău
Și mai rar ne este fică de Alesul Dumnezeu.
Egoiști și răi de fire, oameni cruzi, răciți, hapsâni,
Oaspeți pe această lume, ce se fac pe rând stăpâni.
Se fac domni, dictează multe, ne fac legi și se impun...
Mamele își lasă pruncii la o margine de drum...
Discotecile și baruri, asta frecventează toți
Și pe ore exploadează pușcăriile de hoți.
Și pe oră care trece tot mai mulți devin atei
Fetele se vând pe stradă pentr-a face câțiva lei...
Stau bătrânii lângă poartă poate vine cineva
Să-i întrebe cum le merge, dacă au mâncat ceva...
Însă cine să-i ajute, dacă nimeni azi nu poate?
Toți au, practic, să-și achite mercedesele în rate!
Dacă banii se teremină este criză, e reflux
Și se plâng de sărăcie lângă casa cea de lux...

Astăzi toți de rând aspiră să cuprindă infinitul,
Iar cumva pe n-așteptate se ivește asfințitul.
Și atunci din planuri mari și din tot ce-ți aparține
Nici nu reușești să dai și nici nu le iei cu tine.
Poate recunoști în sine că ajungi să fii învins,
Dar în clipele acestea soarele deja e stins...
Și ai vrea să schimbi mai multe, să ajuți oameni saraci,
Și-ai vrea Domnul să te scoată din posesie la draci!
Dac-ai mai avea o zi ai sfinți în juru-ți locul,
Dar deja este târziu și încet te-astupă focul...

Te rog, Doamne, mă susține, pân atunci cum s-ar cădea
Și mă-nvață cu dorință să ascult porunca Ta!
Să trăiesc prin bunătate, să fac lucruri fără preț
Ca să poți să-mi ieși în cale la apusul scurtei vieți.
Sper să pot întoarce foaia și că încă nu-i târziu
Să mă regăsesc pe mine, cea ce Tu aștepți să fiu,
Să mă tem de ce m-așteaptă, cum să fie să explic
Cum făcut-am fapte rele sau nu am facut nimic...
De ce-am râs fără oprire, oare ce m-a amuzat
Când săracul suferise, înjosit de cel bogat...
Mama când plângea bolnavă și cu suflet necăjit
Mai mereu eram cu treabă... mai deloc nu am venit,
Că în floarea tinereții, în frumoșii vieții ani
Eram toată numai joburi pentru faimă, pentru bani,
Căutam să demonstrez că le-aș face mai pe toate
Și priveam în jur distant, dar zicându-i demnitate,
Că urgia mă-nvrăjbea și chiar îmi venea rușine
Să stau cu oricare „prost”, un „deștept” așa ca mine...

Stau acum și mă gândesc că apusul nu-i departe
E-o amiază, mai puțin, de la naștere la moarte...


Articolul Următor
Articole Asemănătoare
10280

“Chiar crezi că eu te pot salva?”

Un alpinist a vrut să cucerească cel mai înalt munte. S-a pregătit pentru asta timp îndelungat şi în final a hotărât să se aventureze singur pentru a primi singur laurii victoriei. Noaptea căzu grea pe înălţimile munţilor şi omul nu a mai văzut nimic. Totul era negru. Până şi luna şi stelele fuseseră acoperite de […]

Articole postate de același autor
4468

Cearta între doi preoţi

Cineva spunea că a asistat la o ceartă între doi preoţi. O ceartă dură, în care cei doi îşi adresau cuvinte aspre. Dar şi le spuneau cam aşa: “Eşti necinstit, Prea Cucernice Părinte”, zicea unul – “Sfinţia ta eşti un om de nimic” răspundea celălalt. Se acopăr oare aceste cuvinte: “Prea Cucernice”, “Sfinţia Ta” cu […]