Actualitate

Nu judecați pe Hristos pentru păcatele creștinilor

319

Biserica de multe ori smintește fiindcă există în cadrul său şi oameni care nu sunt desăvârșiți, eroi sau fără cusur, ci păcătoși, imorali și pătimași.

Este ca și cum am merge la un spital și ne-am sminti de faptul că în spital există bolnavi. Dar tocmai pentru aceasta se află acolo bolnavii, ca să afle vindecare.

Să nu uităm niciodată că Hristos nu așteaptă de la noi nepăcătuire, fiindcă știe că nu este cu putință. Ceea ce ne spune El este să ne recunoaștem boala, nedesăvârșirea noastră, și să-I cerem ajutorul, să urmăm chipul Său de vindecare.

Desigur, oamenii care vor să războiască pe Hristos, deoarece nu găsesc ceva de blamat la Hristos, vădesc greșelile, patimile creștinilor. Aceasta însă este o altă greșeală.

Nu văd Biserica, ci unele mădulare ale Bisericii care se poate să fi greșit, să fi păcătuit și au o viață care nu este conformă cu principiile creștinești.

Este însă greșit să judec toată Biserica și să o defăimez, defăimând pe Însuși Mântuitorul Hristos.

Este ca și cum aș încerca să judec spitalul, deoarece există bolnavi în el. Desigur, bolile infecțioase sunt primejdioase și trebuie să se ia măsuri de către cei din spital, însă nu e de vină spitalul pentru că există bolnavi în lume.

Cred că mulți judecă Biserica și o resping fiindcă se tem. Se tem că poate spune Adevărul, că poate deține Adevărul.

Dar fiindcă Adevărul nu convine, mai bine să-l anatematizăm, decât să-L urmăm.

Și pentru că nu pot găsi cusururi la Adevăr, promovează cusururile celor care cred în Adevăr, astfel încât să convingă „pe noi înșine și unii pe alții” că pe bună dreptate nu cred.

sursa http://marturieathonita.ro


Articole Asemănătoare
5546

Mitropolitul Marc de Reazan într-o vizită la spitalul de urgență

la 17 ianuarie, Mitropolitul Marc de Reazan a vizitat spitalul de urgență. Deja în mod tradițional arhiepiscopul încearcă să găsească în programul său încordat timp și pentru a ajuta la lucrările de curățenie din spital. Doar nu întâmplător se spune că curățenia este garanția de sănătate. Prin urmare, o astfel de implicare nu este doar […]

Articole postate de același autor
60

Pr. Arsenie Boca: dacă te tot duci după păcate, te întuneci la minte

Băgaţi de seamă că sunt două duhuri: Duhul lui Dumnezeu şi duhul satanei, duhul mândriei, care te ridică împotriva lui Dumnezeu. Dacă omul nu bagă de seamă, se întâmplă ca la grădină: se umple de mărăcini, se umple de păcate. Şi atunci, bietul om începe să se îmbolnăvească la suflet, la minte, se apropie de […]