Actualitate

Cartea ”Căutați și veți afla… Calea spre cer”, semnată de prot. Ioan Plămădeală, lansată la Catedrala ”Schimbarea la Față” din capitală

3207

În cea de-a treia duminică după Cincizecime la Catedrala ”Schimbarea la Față” din centrul capitalei a avut loc lansarea cărții ”Căutați și veți afla... Calea spre cer” (cuvânt-îndemn omului contemporan) semnată de părintele-paroh prot. Ioan Plămădeală.

Evenimentul a avut loc chiar în ziua, care, prin mesajul evanghelic, ne amintește de grijile vieții.

Lansarea s-a încadrat în predica duminicală, pornindu-se de la întrebarea scripturistică: ”Oare nu este viața mai mult decât hrana și trupul decât îmbrăcămintea?” Acesta e și mesajul cărții, prin care autorul ne spune că ar trebui să ne preocupe acele griji, materiale și spirituale, care ne duc spre calea mântuirii.

Omul nu este doar ceea ce gândește sau mănâncă, find chemat spre cele veșnice, spre o viață jertfelnică. Grijile exagerate față de cele pământești îngreunează inima și ne leagă prea mult de cele trecătoare, riscând să le pierdem pe cele veșnice, deci cerești.

Cartea părintelui Ioan Plămădeală, în care sunt abordate teme legate de Biserică și societatea contemporană, în care trăim, este un strigăt de a se reveni la învățătura și morala creștină, fără de care ne pierdem în această lume, adesea slujitoare Mamonei, deci duhului vremii: banului, orgoliului, egoismului etc.

Multe răspunsuri pe care le dă părintele și teme abordate în această carte, vin să dezvolte subiectele abordate în cadrul școlii de catehizare din cadrul parohiei. Sunt prezentate aspecte ale învățăturii ortodoxe din persepctivă interconfesională, sunt citate scripturistice și de la Sf. Părinți la diferite teme moralizatorare.

Părintele Ioan, care are o bogată experiență pastorală, încearcă să prezinte Ortodoxia pe înțelesul tuturor, într-un mod foarte simplu și accesibil omului de rând.

Autorul încearcă să trezească lumea creștină, care ar trebui să revină de la duhul vremii de astăzi la cel îmbibat de duhul iubirii lui Hristos. Totodată, prin ceea ce scrie, părintele este fidel învățăturii de credință ortodoxă și principalilor scriitori din perioada patristică, referindu-se la cele două izvoare, din care ar trebui să ne inspirăm: Sf. Scripturpă și Sf. Tradiție.

Pr. Octavian Moșin

După slujbă părintele Ioan Plămădeală a împărțit credincioșilor prezenți câte o carte, în speranța că le va folosi cuvintele pline de învățătură și vor lua aminte la viața trăită.

Prot. Ioan Plămădeală ne bucură deja cu a doua publicație, prima fiind lansată anul trecut și intitulată ”Rezumări la cărțile Sfintei Scripturi”.

Astfel, îi dorim inspirație și râvnă de a scrie și de a scoate de sub tipar alte cărți ziditoare de suflet.


Articole Asemănătoare
3824

Masa rotundă: „Familia creștină în societatea contemporană” desfăşurată la Palatul Mitropolitan

Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, Palatul Mitropolitan a găzduit o masa rotundă cu genericul „Familia creștină în societatea contemporană”. La eveniment au participat 25 de familii în grija cărora se află copii cu dizabilități. Masa rotundă a fost organizată de Protopopiatul I, Chișinău și Direcţia municipală pentru protecţia drepturilor copilului și a fost prilejuită Zilei Internaţionale a Familiei […]

Articole postate de același autor
164

Pericolul comunicării online

Noile tehnologii informaționale au devenit o parte inseparabilă a vieții noastre. În prezent rar cine poate trăi fără televizor, internet, telefon mobil ş.a.m.d. Dar, pe lângă avantajele comunicării electronice, trebuie să recunoaștem și pericolul dictaturii digitale. Orice descoperire tehnică presupune discernământ în utilizarea ei. Însă chiar dacă majoritatea conștientizează efectul nociv al utilizării fără limite […]