Şi dacă lumina din mine e mai degrabă întuneric …

2946

În afară de timpul când ne rugăm, încercând să-I vorbim lui Dumnezeu, există şi momente, când ne vorbeşte însuşi Dumnezeu, atunci când auzim sau citim Cuvântul său viu, adresat tuturor şi în acelaşi timp, fiecăruia dintre noi în parte. Iar despte faptul că această conversaţie este cu adevărat misterioasă şi personală ne-o poate dovedi şi experienţa fiecăruia dintre noi – doar Câvântul lui Dumnezeu ni se descoperă într-un mod cu totul neaşteptat, ca şi cum l-am citit pentru prima dată.

«Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult! » (Мt. 6, 22-23)

Ce reprezintă omul astăzi şi cine este el de fapt el?

În fiecare zi trecem unul pe lângă altul, ne grăbim copleşiţi de problemele reale şi inventate, fiind fericiţi vinerea şi mai puţin fericiţi în dimineaţa zilei de luni. Lumea din jurul nostru este în cel mai bun caz formată din familie şi prieteni şi mai puţin din colegii de la nouă la şase. Fără prea multe detalii şi nuanţe,  aceasta este viaţa obişnuită a fiecăruia dintre noi, adesea cuprinsă în orbita propriului „eu”, pentru care, după cum ştim, există mai mereu în primul rând propria persoană. Dar într-o zi, descoperi că nu te mai mişti…nu mergi înainte….Da, faci paşi spre serviciu, casă sau poate şi spre biserica din preajmă, dar e ceva mecanic şi lipsit de suflet.

Lumina, care ar fi trebuit să existe în mine poate de fapt e mai degrabă întuneric? E un adevăr dureros, dar meditând la acel verset – nu am putăt sincer zice că nu e aşa. Toate gânduruile, faptele, cuvintele reprezintă viaţa noastră, care este compusă din benzi albe şi negre şi e bine dacă suntem în stare să conştientizăm că există şi cele negre.

Şi „de va fi ochiul tău rău”? Dar cum poate fi ochiul meu „curat” dacă voi trece pe lângă bătrânica cu un păhăruţ de plastic pentru mărunţiş, care mă însoţeşte cu o privire plină de durere şi suferinţă, dar nu-mi cere nimic sau voi trece indiferent în transort pe lângă tinerii şezând pe scaune şi un bătrânel gârbovit stă în picoare lângă ei. Noi ne grăbim atunci să ne acoperim ochii prin îngândurarea închipuită, dar de fapt nu este o orbire gravă şi fără de speranţă de a fi vindecată?

Intuneric este atunci când în jur nu se vede nimic sau doar tu nu vreai să vezi ? Şi atunci care este întunericul din jur, dacă ceea ce-mi părea „lumina din mine” – de fapt e ceva abia desluşit, sau poate nici atât lumină nu mai are…

Şi atunci începe căutarea luminii, căci fără ea viaţa nici nu mai e viaţă…. Nu este îngrozitor să cazi… este înspăimântător să cedezi şi să renunţi… şi să continui să cazi. Opreşte-te…priveşte…

Mântuitorul din nou este răstignit şi umilit pe Golgota pentru tine. Prin moartea Sa, El a călcat întunericul din afară, şi a ieşit în întâmpinarea ta, astfel încât să poţi alege viaţa şi să fii cu El, ca cu ajutorul Lui să încetezi să mai fii orb.

Ce voi alege eu (sau fiecare dintre noi)? Să merg la sărbătoarea din Ierusalim a lui Pilat şi Caiafa, sau să fiu asemeni tâlharului şi voi voi conştientiza faptele mele şi voi cădea la picioarele lui Hristos îndrăznind să cer: „Pomeneşte-mă, Doamne…”?

Domnezeu este milostiv şi mila lui e „în faţa ochilor mei”, este o respiraţie proaspată de aer, adusă din câteva rânduri din Evanghelie, care au adus la începutul unei noi căi din viaţa mea:  de a depăşi „întunericul”, care este în mine şi a merge către Lumină.

„Să tindem cu tot sufletul spre lumina lui Hristos, pentru ca să nu ne cuprindă întunericul veşnic!”

Natalia Lozan


Articole Asemănătoare
5541

Predică la Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi al tuturor cereştilor puteri (Pr. Cleopa Ilie)

Cela ce faci pe îngerii Tăi duhuri şi pe slugile Tale pară de foc (Psalmi 103, 5) Iubiţi credincioşi, Biserica lui Hristos dreptmăritoare prăznuieşte, odată pe an, pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil împreună cu soborul tuturor îngerilor. Prin cuvântul „arhanghel” înţelegem „mai mare peste îngeri” sau „cel dintâi dintre îngeri”. Iar „înger” înseamnă „ves­titor”, […]

Articole postate de același autor
2001

Întâmpinaţi-L pe Hristos cu inima voastră!

Strigat-a Ţie bătrânul, văzând cu ochii Mântuirea Care a venit popoarelor de la Dumnezeu: Hristoase, Tu eşti Dumnezeul meu. (Canonul Întâmpinării Domnului) La 2/15 februarie, Biserica Ortodoxă prăznuiește „Întâmpinarea Domnului”, una dintre cele douăsprezece sărbători împărătești. Sfânta Liturghie oficiată în această zi de soborul preoțesc al mănăstirii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, Suruceni, a devenit un prilej […]