„Şi pentru ei a murit Hristos…”

351

Spunea Părintele: „Zilnic vin la mine băieţi şi fete. Bieţii copii, toate păcatele trupeşti le-au făcut, dar eu tot îi iubesc!”.

Părintele nu îndreptăţea faptele acelor tineri. Le caracteriza ca păcate trupeşti, dar, în acelaşi timp, îi iubea pe ei, căci „şi pentru ei a murit Hristos”. Îi atrăgea cu iubirea lui ca un magnet, vindecându-i, treptat, de păcatul cărnii. Această atitudine părintească a Bătrânului a fost deseori interpretată greşit, atât de puritanii conservatori, care se indignau, cât şi de „progresiştii” iresponsabili, care se bucurau din acelaşi motiv: fiindcă, vezi Doamne, Părintele „îngăduie păcatele trupeşti”. Nici unii, nici ceilalţi nu pricepeau că păcatul nu poate fi combătut prin osândirea plină de ură a păcătosului, nici prin condamnabila legalizare a căderii. Bătrânul combătea în mod eficient păcatul, iubindu-l pe păcătos şi creând în conştiinţa acestuia responsabilitatea pentru căderile lui, precum şi insuflându-i nădejdea în izbăvirea de ele întru Hristos, prin pocăinţă, iertare şi viaţă sfântă. Vroia să călăuzească sufletul spre viaţa cea nouă, nu să-l chinuie cu cea veche.

Sfântul Părinte Porfirie, Antologie de sfaturi şi îndrumări, Editura Bunavestire, Bacău, p. 313


Articolul Următor
Articole Asemănătoare
176

Sângele Lui Dumnezeu! – o întâmplare cutremurătoare

Într-o sâmbătă dimineaţă, pe când părintele Antonie slujea Sfânta Liturghie, a ajuns la momentul sfinţirii Cinstitelor Daruri. Cum era îngenuncheat şi zicea rugăciunea, cu mâinile sprijinite pe Sfânta Masă a dat să se ridice şi să binecuvânteze Cinstitele Daruri, când o picătură de sânge a căzut din înălţime pe mâna lui, împroşcând-o toată. A văzut […]

Articole postate de același autor
268

O întâlnire de suflet cu masteranzii de la programul Studii Filologice şi Spiritualitate Creştină

În cadrul cursului Istoria Literaturii Române de la programul Studii Filologice şi Spiritualitate Creştină, predat de către dr. conf. Victoria Fonari, a fost invitată poeta Galina Furdui. Scriitoarea a venit cu mai multe cărți, pe care le-a prezentat celor masteranzilor. În cadrul întâlnirii s-a format un frumos dialog. Nina Mihailov-Globa a dat citire poeziilor a căror […]