Actualitate

Viaţa-i dincolo de mormânt, nu-i aici…

106

Ştii ce să faci dacă vrei să fii înţelept? Du-te la cimitire cu o lumânărică şi pune-o la mormântul tău, al fraţilor tăi, măcar o dată pe săptămână, duminica sau sâmbăta.

Auzi ce spune dumnezeiescul Părinte Ioan Gură de Aur: „Mergi adesea la morminte, o creştine, şi la cimitire. Că dacă adesea vei merge acolo, atâta înţelepciune ai a te învăţa, că toate şcolile filozofice din lume nu te pot învăţa mai mult!”.

Atâta folos ne aduce nouă cimitirul. Pentru că vedem că ce-s aceştia azi, suntem noi mâine. Nu vezi că ei tac? Dar pururea vorbesc: „Măi fraţilor! Ce suntem noi azi, veţi voi mâine. Şi ce sunteţi voi azi, am fost noi ieri. Dar, uite, aici veniţi. Voi veniţi la noi, nu ne ducem noi la voi”.

Mergem către veşnicie toţi. Dacă nu-i azi, e mâine, e poimâne, dar către mormânt mergem. Clipă de clipă. Am avut un ceas, undeva, pe unde am trăit eu. Şi avea o sonerie aşa: „groapă-groapă-groapă-groapă, groapă-groapă-groapă-groapă, groapă-groapă-groapă-groapă”... Aşa suna el. Şi totdeauna îmi aducea aminte de groapă. Am avut alt ceas, nu ştiu după câţi ani. Acela nu zicea „groapă”, zicea altfel: „îndată-îndată, îndată-îndată, îndată-îndată”... Şi ceasul m-a învăţat că îndată-îndată plec. Celălalt zicea „groapă-groapă”. Dacă aţi face şi voi câte un ceas de acesta, să-l aveţi în casă, să vă zică „groapă-groapă-groapă-groapă, groapă-groapă-groapă-groapă..”, nu v-ar mai trebui alt filosof.

Că dacă n-am uita groapa, mare fericire ar fi. Nu ne-am teme de groapă. Deloc. Dacă ştim c-am pus în traistă ce ne trebuie, hai la groapă! Că viaţa-i dincolo de mormânt, nu-i aici. Aici e o înşelăciune. N-ai văzut? Zilele lui ca umbra trec (Psalmi 143, 4).

Din Arhimandrit Ioanichie Bălan, Viaţa Părintelui Cleopa, Editura mitropolitană Trinitas, Iaşi, 2002, p. 324


Articole Asemănătoare
540

Cât de necesare sunt rugăciunile pentru cei adormiți

  Unei bătrâne din localitatea Mâneciu, Prahova, i-a murit cumnata; ea, însă mereu dădea Litrughii și parastase (sărindare) la biserici și mănăstiri pentru sufletul ei. Într-o noapte, tocmai pe când se pregătea să dea la biserică un nou pomelnic pentru cea răposată, visează că intră în biserică să asculte Sfânta Liturghie și să dea pomelnicul […]

Articole postate de același autor
366

Satana nu suportă să vadă familiile trăind în liniște și înțelegere

– Ce ți-a spus Părintele despre relațiile de cuplu, despre cum să te comporți? – Mi-a spus multe. Că trebuie să ne înțelegem, să ne rugăm împreună. Rugăciunea trebuie să fie comună. Când copiii mei erau studenți, îi spuneam că mă rog să treacă examenele. Odată, fiul meu, deși era un bun student, avea dificultăți […]