Actualitate

Masă rotundă cu genericul – „Biserica şi spitalul – două spaţii complementare sănătăţii fiinţei umane” desfășurată la Spitalul „Sf. Arhanghel Mihail” din Chișinău

71

Având binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Părinte și Mitropolit Vladimir, PS Părinte Anatolie, Episcop de Cahul și Comrat a participat miercuri, 21 iunie a.c., la o masă rotundă cu genericul – „Biserica şi spitalul – două spaţii complementare sănătăţii fiinţei umane”, ce a avut loc în sala de ședințe din incinta Spitalului „Sf. Arhanghel Mihail” din mun. Chișinău.

Această întrunire de suflet a avut loc în prezența Directorului acestui spital, Dl Mihai Ciobanu, doctor în ştiinţe medicale, conferenţiar universitar, a cadrelor medicale, precum și a președintelui Sectorului Sinodal Activitate Spirituală în Instituțiile Medicale, iereului Marin Cij, preot-paroh al bisericii în construcție cu hramul Sf. Arh. Mihail de pe teritoriul acestei instituții medicale.

Dl. dr. Mihai Ciobanu, Directorul spitalului, a vorbit despre frumoasa activitate a SCM „Sf. Arhanghel Mihail” de-a lungul timpului și a prezentat chiar un istoric al spitalului din ultimele decenii, precum și toate realizările pe care cadrele medicale le-au înfăptuit în folosul spitalului.

PS Episcop Anatolie în luarea sa de cuvânt a precizat: „Spitalul «Sfântul Arhanghel Mihail» este o instituție – model de sănătate publică, cu oameni de o cumsecădenie rară, și aici mă refer atât la Directorul spitalului, cât și la întreg colectivul medical. Să nu uităm, ci mereu să ne aducem aminte că „doctorul sufletelor și al trupurilor” este Mântuitorul Iisus Hristos. Aș vrea să mulțumesc tuturor pentru dragostea pe care o manifestați față de tot ceea ce înseamnă muncă și rugăciune: asistență religioasă, asistență medicală. Preoții și medicii împreună pot face voia lui Dumnezeu. Să ne purtăm, așadar sarcinile unii altora și să împlinim așa cum se cuvine voia Tatălui Ceresc”.

Pentru meritele deosebite față de Biserică și instituția pe care o conduce, Directorul acestui spital, Dl Mihai Ciobanu, doctor în ştiinţe medicale, conferenţiar universitar a fost decorat de către Episcopul Anatolie cu cea mai înaltă distincție a Eparhiei de Cahul și Comrat, Medalia „Sf. Mare Mucenic Gheorghe”, de aceeași decorație învrednicindu-se și doamna Ludmila Panfil, șefa secției de pneumologie. Totodată, PS Anatolie a menționat Spitalul „Sfântul Arhanghel Mihail” cu Diplomă arhierească, iar preotului Marin Cij, președinte al Sectorului Sinodal Activitate Spirituală în Instituțiile Medicale și slujitor în cadrul acestui Spital, i-au fost aduse sincere mulțumiri pentru activitatea pastoral-liturgică desfășurată pe parcursul a mai bine de 7 ani în această instituție medicală.

SCM “Sf. Arhanghel Mihail” în anul 2015 a aniversat 65 de ani de experienţă fructuoasă şi muncă asiduă în sânul unui colectiv de profesionişti care şi-a adus importantul aport la înflorirea şi prosperarea acestei instituţii medicale, care în timp a câştigat respectul atât în rândurile pacineților cât şi în viziunea Ministerului Sănătăţii şi care este demnă de cele mai mari omagii şi recunoştinţă.

La etapa actuală, Spitalul Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail” acţivează cu statut de Instituţia Medico-Sanitară Publică, având o capacitate de 290 paturi, continuând a fi bază clinică pentru Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „N. Testimiţanu”.

Sursa: http://eparhiasud.md/


Articole Asemănătoare
3953

Canonul Sfântului Andrei Criteanul, în cea de-a treia zi din prima săptămână a Postului Mare, la Catedrala mitropolitană din Chișinău

Din nou și din nou, binecredincioșii enoriași ai Catedralei mitropolitane „Nașterea Domnului” din Chișinău au îngenunchiat în profundă smerenie la citirea Canonului Sfântului Andrei Criteanul. Ca și în zilele precedente, slujba a fost săvârșită de către Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir și preoții sfântului locaș. Canonul Sfântului Andrei nu e „mare” atât prin întindere, ci îndeosebi prin […]

Articole postate de același autor
152

A cuceri inima omului drag şi a te căsători cu el este mult mai uşor decât a păstra sentimentele de-a lungul căsniciei

Este foarte bine când nu numai activitatea profesională a soţului stârneşte interes şi sprijin din partea soţiei, ci şi interesele lui. Asta ajută mult la dezvoltarea comunicării dintre soţ şi soţie, căci orice om discută cu maxim interes temele care îl interesează, care îl atrag pe el personal. Bineînţeles că nu numai soţia, ci şi […]