Calea lui Dumnezeu este o cruce de zi cu zi. Nimeni, dar, nu s-a suit la cer fără osteneală”. (Cuviosul Isaac Sirul)
„Am iubit pătimirea, fiindcă minunat curăţeşte sufletul!”
***
Troparul Sf. Ierarh Luca, glasul al 3-lea
Nou sfânt al Mângâietorului te-a arătat pe tine, Luca, harul, în vremuri de necazuri şi prigoană, că bolile ca un doctor le-ai tămăduit şi sufletele ca un păstor le-ai călăuzit, Părinte cinstite, pildă călugărilor şi mirenilor, roagă-te să se mântuiască sufletele noastre.
„Cuvinte ale vieţii veşnice” rostite de Sfântul Luca
„Cel ce şi-a închinat viaţa Domnului nu poate fi niciodată orb, fiindcă Dumnezeu îi dă lumină la fel cu cea de pe Tabor”.
„De pe Crucea lui Hristos se revarsă nemăsuratul şuvoi al dragostei dumnezeieşti, dragoste minunată, ce nimiceşte în chip tainic răutatea şi vrăjmăşia, ce vindecă durerea şi tulburarea inimii, ce întăreşte puterile noastre trupeşti şi sufleteşti…”
„Niciodată nu vor afla mângâiere în necazuri cei ce n-o caută unde trebuie. Unde să căutăm mângâiere în necazuri? Despre aceasta Sfântul Proroc David spune: «De la Domnul e mântuirea mea» (Ps. 61:1). Fericiţi cei ce află mângâiere adâncă în rugăciunea fierbinte, care ţâşneşte din inimă, în împărtăşirea duhovnicească cu Dumnezeu!”
Cele din urmă cuvinte ale Sfântului Luca
Copiii mei, cu mare stăruinţă vă îndemn, înarmaţi-vă cu pavăza dată de la Dumnezeu, ca să vă puteţi păzi de uneltirile diavolului. Nici nu vă închipuiţi ce viclean este. Nu trebuie să luptăm cu oamenii, ci cu stăpâniile şi puterile, adică duhurile rele. Aveţi grijă! Diavolului nu-i este de folos să gândească şi să simtă cineva că îi stă aproape. Un vrăjmaş ascuns şi necunoscut e mai primejdios decât unul văzut. O, cât de mare şi de groaznică e oastea dracilor! Fără de număr este hoarda lor întunecată! Neschimbată, neobosită, zi şi noapte căutând a ne face să cădem pe noi, toţi cei ce credem în numele lui Hristos, să ne ademenească pe calea necredinţei, a vicleniei şi a necuviinţei. Aceşti vrăjmaşi nevăzuţi ai lui Dumnezeu au ca singur rost, zi şi noapte, nimicirea noastră. Însă nu vă temeţi, luaţi putere din numele lui Iisus!
***
Pe 11 iunie, Biserica îl prăznuieşte pe Sfântul Luca, Arhiepiscopul Crimeei şi Simferopolului, om de ştiinţă valoros şi vestit, profesor de chirurgie, apreciat în lumea medicală pentru descoperirile sale, dar şi un mare propovăduitor şi pătimitor pentru dreapta credinţă în vremea stăpânirii bolşevice din Rusia.
Sfântul Ierarh Luca s-a născut în familia lui Felix Voino-Iaseneţki, în Kesţ, Crimeea răsăriteană, pe 27 aprilie 1877, şi a primit din botez numele Valentin. Credinţa sa a fost înrâurită de apropierea Lavrei Peşterilor (familia se mutase în Kiev), precum şi de o Sfântă Scriptură, primită cu prilejul absolvirii liceului. Avea un mare talent artistic, precum şi dorinţa de a şi-l cultiva, însă asupra acestuia a predominat dorinţa sa de a-i ajuta pe ţăranii săraci din jur, aşa că s-a înscris la cursurile şcolii medicale din Kiev, pe care a absolvit-o în 1903.
În 1904, războiul ruso-japonez l-a adus pe Valentin în Orientul Îndepărtat ca şi chirurg. Acolo îşi va întâlni viitoarea soţie, Anna Vasilievna Lanskaia. S-au căsătorit şi au avut patru copii. În acest răstimp, Valentin s-a specializat în operaţiile chirurgicale oftalmologice, împreună cu anestezia locală şi tratarea infecţiilor piogenice (care au devenit mai târziu pentru el un subiect de studiu). Valentin avea şi o credinţă uriaşă pentru acele vremuri grele – familia sa găzduia lunar o maică de la mănăstirea Fiodorovski, şi mergea regulat la biserică. El refuza să opereze fără să se roage mai înainte în faţa unei icoane a Maicii Domnului din sala de operaţie, şi apoi să-l însemneze pe pacient cu iodină, în semnul crucii. La un moment dat, oficialităţile comuniste au dat jos icoana; atunci, Valentin a refuzat să mai opereze până ce icoana nu va fi aşezată la locul ei. După puţină vreme, soţia unui oficial al Partidului a avut nevoie de operaţie, şi l-a cerut în mod anume pe Valentin. El însă s-a ţinut neclintit de hotărârea sa. Atunci, autorităţile s-a supus cererii sale, au aşezat la loc icoana, iar el a intrat în sala de operaţie.
Soţia lui Valentin s-a îmbolnăvit de tuberculoză şi a murit prematur. Deşi Valentin şi-a plâns mult soţia, a izbutit totuşi să vadă mâna Domnului ce-l călăuzea chiar şi-n aceste clipe grele – Dumnezeu i-a trimis o infirmieră care să-l ajute cu creşterea copiilor, şi l-a chemat la preoţie. Făcând ascultare de Arhiepiscopul Innochentie, Valentin a răspuns degrabă acestei dumnezeieşti chemări, fiind hirotonit diacon pe 26 ianuarie şi preot pe 2 februarie 1921. Apoi, fiindcă în acele vremuri de prigoană Biserica ducea lipsă de păstori, părintele Valentin s-a supus chemării norodului şi a intrat în monahism (a luat numele Luca, după Sfântul Evanghelist pe care-l urma în lucrarea apostolească şi de tămăduitor al trupurilor şi sufletelor), fiind hirotonit episcop.
Era o perioadă foarte grea pentru Biserica Rusă, care era atacată şi de-a dreapta, de zeloţi şi fanatici, precum şi de-a stânga, de guvernarea atee şi „biserica vie” pe care o odrăslise. Din pricina mărturisirii credinţei sale, în ciuda uriaşelor sale realizări medicale şi ştiinţifice, Sfântul Luca a fost aruncat în temniţe, chinuit şi surghiunit vreme de 11 ani, prin Siberia şi alte locuri cumplite.
Virtuţile, luptele şi realizările Sfântului Luca sunt copleşitoare. Acest arhiereu plin de har a izbutit să redeschidă multe biserici închise de comunişti, a dat naştere unor lucrări teologice de mare profunzime, i-a întărit pe credincioşi şi a adus pe mulţi alţii la Ortodoxie. Pe lângă toate acestea, dragostea, iscusinţa şi dăruirea sa pentru pacienţi au salvat mii de vieţi (îndeosebi ale soldaţilor răniţi în război), iar tehnicile sale medicale au câştigat multe premii ştiinţifice, fiind preţuite de colegii săi chirurgi decenii la rând. După o viaţă de realizări medicale şi lupte duhovniceşti în mărturisirea dreptei credinţe, Sfântul Luca a trecut la Domnul pe când se afla în scaunul de Arhiepiscop al Simferopolului, pe 11 iunie 1961.