De azi îți sunt povară, mă iartă drag copil
Sunt un bătrân bolnav, cu sufletul umil
Uit atât de multe, sunt speriat de viață
Dar vreau ca să te știu, cu zâmbetul pe față.
Te-am legănat pe brațe, când te durea ceva
Doar eu cu mama ta, nimeni altcineva.
Azi brațul meu bătrân, îmi tremură întruna
Și timpul m-a uscat, băiatul meu, ca pruna.
Când tu erai copil, și ne-ntrebai mereu…
La toate-ți răspundeam, nu ne era prea greu.
Cu mintea mea uitucă, pun întrebări prea multe
Dar sunt nevinovate, nu vor să te insulte.
Nu mă certa copile, de vărs supa pe mine
Când tu erai copil, eu nu țipam la tine.
Așa e legea firii, omu’ spre bătrânețe…
Precum copilul mic, din nou ‘tre să învețe.
Îndură-te de mine, deși îți sunt povară
Bătrânețea, știi? Atât mi-e de amară!
Mai stau un timp cu tine, dar la un asfințit
Se va găta amarul, mi-e viața pe sfârșit!
Eu voi pleca copile, să fiu cu a ta mamă
O tot aud mereu, pe nume cum mă cheamă!
N-am să-ți mai fiu povară, mă iartă de ți-am fost
În inimă la tine, căutat-am adăpost!
Jurca Marinela Florina
http://negrupealb.ning.com
