Mai mare este omul în genunchi, decât în picioare

241

Vechii creștini se întreceau în virtuți, în fapte bune, în rugăciunea inimii. Creștinii de azi vor să fie și cu un picior în cer, dar și cu unul bine înfipt pe pământ. Or, Dumnezeu ne dă să alegem: să trăim pe pământ în aspirație pentru cele veșnice și trainice.

Creștinul „de duminică” merge grăbit la biserică, aprinde o lumânare, iese afară, aprinde o țigară, apoi merge în stradă, la o nuntă, la o cumetrie, la crâșmă. Așa e și politicianul care își face poze cu călugărul cutare, cu preotul cutare, într-o biserică renumită, pozele apar în materialele de campanie electorală, lumea zice: „Uite, dom’le, ce credincios!”, în timp ce el nu are decât gândul puterii pentru sine și pentru afacerile sale. Cam așa arată politicianul care conduce statul azi. În cazul acesta cum să nu se implice Biserica în problemele națiunii, care se duce de râpă cu tot felul de păstori necredincioși sau ipocriți?

Atâta vreme cât s-a menținut în starea lui de puritate, a vieții ascetice, a pustniciei, a vieții mănăstirilor, a călugărilor dăruiți total lui Dumnezeu, a oamenilor cu frică de Dumnezeu, poporul s-a menținut la înălțime, n-a putut fi înfrânt.Cei care se îndoiesc de calitatea celor din jur, sunt cei care n-au încredere în ei înșiși, care se îndoiesc de ei înșiși. Dacă omul ar avea încredere în sine, dacă s-ar cunoaște pe sine, atunci ar putea să aibă încredere și în aproapele său. Încrederea duce la iubire. Răul nu este în ceilalți, răul trebuie căutat, mai întâi, de către fiecare, în sine. Un Sfânt Părinte spunea că „rugăciunea este darea la o parte a gândurilor”. Viața de azi e complexă, e grăbită, e plină de tentații, dar dați deoparte gândurile și în spatele lor veți descoperi sufletul, așa cum l-a pregătit și întărit fiecare. Mai zice și părintele Arsenie Boca: „Mai mare este omul în genunchi, decât în picioare”.

Sursa: Părintele Iustin Pârvu, Daruri duhovniceşti, Ediția 2, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2010

 


Articole Asemănătoare
706

Stăpâna noastră! (O minune a Maicii Domnului)

În părțile Lombardiei trăiau doi soți foarte credincioși care aveau multă evlavie la Maica Domnului. Pentru aceasta, cuprinși de dor dumnezeiesc, au pictat pe un perete al casei lor icoana ei, cheltuind mulți bani pentru ca ea sa devină cât mai frumoasă și mai măreață. De fiecare dată când treceau prin fața icoanei, se închinau […]

Articole postate de același autor
7394

Depinde de tine… fiindcă e în mâinile tale

A fost odată un văduv, care locuia împreună cu cele 2 fete ale sale, fete care erau foarte curioase și inteligente. Fetele îi puneau mereu multe întrebări. La unele știa să le răspundă, la altele nu. Cum își dorea să le ofere cea mai bună educație, într-o zi și-a trimis fetele în vacanță la un […]