„De ce să ne rugăm”, îmi spun cei apropiaţi mie, „când Dumnezeu nu ne ascultă rugăciunile?” Dar eu le spun „Rugăciunea voastră nu e rugăciune, ci neguţătorie josnică. Voi nu vă rugaţi lui Dumnezeu spre a-L primi în sufletele voastre pe El, ci pe satana. De aceea, înţelepciunea cerului nu primeşte rugăciunile de pe limba voastră”.
„De ce să ne rugăm”, mormăie apropiaţii mei, „când Dumnezeu ştie de ceea ce avem nevoie mai dinainte?” Dar, cu tristeţe eu le răspund: „Aceasta este adevărat, Dumnezeu ştie că voi n-aveţi nevoie de nimic în afară doar de El. La uşa sufletului tău, El aşteaptă să intre. Prin rugăciune, uşile se deschid pentru ca Împăratul slavei să poată intra. Nu spune unul dintre voi celuilalt la uşa voastră: „Intraţi, vă rog?”.
Dumnezeu nu caută slavă pentru Sine, ci pentru voi. Toate lumile din univers nu pot adăuga nimic la slava Sa, cu atât mai puţin voi. Rugăciunea voastră este o slăvire adusă vouă, nu lui Dumnezeu. Plinătatea şi mila se află Într-Însul. Toate cuvintele cele bune pe care voi le îndreptaţi spre El în rugăciune, se întorc către voi îndoit.
O, Împăratul şi Dumnezeul meu Cel plin de slavă, doar înaintea Ta mă plec şi mă rog. Pătrunde în mine, ca un şuvoi năvalnic pe nisipul cel însetat. Ci doar revarsă-Te în mine. Tu, Apă de Viaţă dătătoare; atunci iarba va creşte uşor în nisip şi mieluşei albi vor paşte în iarbă. Ci doar revarsă-Te în sufletul meu însetat, Viaţa mea şi Mântuirea mea.
Din Episcop Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. 2, Editura Sophia, Bucureşti, 2003, p. 44-45