Actualitate

Ştiţi ce se întâmplă cu sufletul când moare omul?

39

Ştiţi ce rămâne în veci? Sufletul. Trupul vedeţi că se face ţărână. Că îngropăm şi dezgropăm morţii şi se fac în puţină vreme ţărână. Mai ales după o vreme nici oasele nu mai rămân; toate se fac nimic.

Asta-i şi porunca cea dintâi, că pământ eşti şi în pământ vei merge. Dar sufletul nu moare niciodată. Sufletul rămâne în vecii vecilor, că el este duh şi nu poate să moară. Aşa l-a făcut Dumnezeu.

Dar, ca să ştiţi ce se întâmplă cu sufletul când moare omul, am să vă spun care-i drumul sufletului imediat după moarte, după tradiţia Bisericii Ortodoxe.

De când murim şi până la 40 de zile, când are loc judecata particulară a sufletului şi se hotărăşte de Dumnezeu unde o să stăm, la bine sau la rău, până la judecata de apoi, este un timp de tranziţie, adică un timp provizoriu, pentru drepţi şi pentru păcătoşi.

Când moare omul şi când îşi dă sufletul, în clipa aceea apar în faţa lui atâţia diavoli, câte păcate a avut omul şi atâţia îngeri sfinţi, câte fapte bune a avut el în viaţă. Aşa arată Sfântul Efrem Sirul.

Şi este o mare luptă atunci. Că sfintele puteri se luptă cu diavolii cum să ia sufletul, că ei zic că este al lor, că are păcate mai multe; iar îngerii zic că are mai multe fapte bune. Şi este o mare luptă şi de aceea se teme sufletul să iasă din trup. I se leagă limba când vede toate astea. El vede atunci multe, dar nu poate să spună. El ar spune: "Uite, câţi diavoli au venit!".

Arhim. Cleopa Ilie, Drumul sufletului după moarte, p. 6


Articole Asemănătoare
10796

Rămâi pură, rămâi frumoasă, rămâi tu!

Ei îţi vor spune că trebuie să îţi trăieşti tinereţea şi să profiţi de fiecare moment până când soarta va decide să-ţi pună inelul pe deget. Îţi vor spune că trebuie să mergi prin cluburi (că altfel nu te poţi distra), să flirtrezi, să experimentezi. Cu unul, cu altul, până apare alesul. Să te îndrăgosteşti, […]

Articole postate de același autor
652

Ghetele patriarhului

Doamna Ianea Todorovici a povestit un caz care s-a întâmplat cu sora sa. Aceea a venit cu o problemă la patriarhul Pavle. Discutând cu el, întâmplător observă ghetele în care acesta era încălţat şi se îngrozi: erau vechi, rupte cândva, apoi cârpite. Femeia s-a gândit: „Ce ruşine pentru noi, sârbii, patriarhul nostru să umble în […]