Actualitate

Când nu lupţi şi te complaci în patimă, atunci vin fel de fel de duhuri şi de farmece

776

Nu patima în sine este primejdia cea mai mare, ci faptul că tu eşti inconştient, că tu vrei mai departe să te îndulceşti de ea, nu lupţi ca să o dobori, ca să te aşezi pe poziţie. Atunci te ajută harul când te aşezi pe poziţie. Când nu lupţi şi te complaci în patimă, atunci te faci casă de draci şi vin fel de fel de duhuri şi de farmece.

Dar dacă eşti foarte stăpânit de un păcat şi îţi pare rău şi te aşezi pe poziţia bună împotriva păcatului, atunci îţi ajută harul. Dacă nu te aşezi pe poziţia de luptă şi te simţi bine în cloaca aceea, atunci harul nu te ajută. Şi farmecele se prind la anumite persoane, se constată. Uite, eu sunt de 50 de ani în mănăstire şi n-am văzut, n-am prea văzut în mănăstire farmece reuşite. Dar, în schimb, vine lumea fermecată!

Sunt aici, în Dobrogea, de 20 de ani şi, spuneam şi altora, n-am văzut ca aici atâta lucrare de duhuri rele, de farmece. Stăpâniţi de farmece, îi leagă ca să nu se însoare sau ca să nu mai fie buni ca potenţă bărbătească. Însă se şi vindecă pe rupte – datorită rugăciunilor – căsătoriile care sunt lovite de aceste duhuri. Vin şi se plâng: “Doamne, iartă-mă! Scapă-mă!”. Scapă pe o bucată de vreme. Dar dacă nu se astâmpără… Că a spus Mântuitorul în Evanghelie: “Ieşi din el şi să nu mai intri! Să nu mai intri în el!”. Pentru că duhurile rele se tânguiesc, sunt întristate şi se gândesc: “Ce bine era!”. Pentru că iar începi să cedezi, nu te-ai stabilit pe poziţie de dezinfectare cu îngerii lui Dumnezeu, te-ai lăsat la voia întâmplării, iar duhurile rele intră din nou.

Din Arhim. Arsenie Papacioc, Cuvânt despre bucuria duhovnicească, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2003,  p. 170-171


Articolul Următor
Articole Asemănătoare
312

Hai să facem ca Dumnezeu!

Începutul iubirii poate fi acesta: dacă nu vrei să spui ca Sfinţii Părinţi: ,,Eu sunt cel mai păcătos“, măcar să-ţi dai seama că tot păcatul trăieşte în tine. Şi văzând aceasta, ne recunoaştem reciproc. Te cunosc mai mult decât crezi sau decât cred eu, prin mine insumi. Atunci, în loc să-l judecăm pe aproapele, să-l […]

Articole postate de același autor
936

Nu este niciodată nimeni degeaba lângă tine

Chiar vă rog, să fie o mai mare dorință de iubire adevărată! Nu o iubire înregistrată și difuzată ca atare de oameni: „Auzi, domnule, că trebuie să iubim!” Nu! Trebuie să simți nevoia să iubești. Nu este niciodată nimeni degeaba lângă tine. El este cu știința lui Dumnezeu, ca tu să-l ajuți sau să te […]