Dacă vrei să te răzbuni asupra păcătoșilor, răzbună-te cu lacrimi…

480
Când vine o descurajare ori  deznădejde, atunci trebuie să facem în felul acesta: să-i spunem așa acelui duh: „Hristos a venit pentru cei păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu!” Și, pe măsură ce duc viață de pocăință, Duhul cel Sfânt mă va împăciui. Dar prima dată, ca să putem simți mila lui Dumnezeu, trebuie să unim pocăința cu smerenia. Atunci nu am dușmănie cu nimeni, nu mai vreau să aud de nimeni, și chiar de aud de cineva, nu vreau să aud de răutatea cuiva. Și când aud de bunătatea, bucuria, sporul duhovnicesc al cuiva, atunci sufletul meu se bucură, se liniștește.

Iar când văd că unele persoane nu înțeleg ce însemnătate are pacea, dragostea, smerenia, și vede sufletul meu că toți caută numai răzbunarea: „Mi-a  zis și am să-i zic!”, atunci mă fac și eu mai mic și caut pe toate căile să mă retrag. Pentru că, spune un sfânt părinte: „De nu voi fi eu și  Dumnezeu în inima mea, nu mă mântuiesc.” Să știți asta, de un lucru trebuie să ne păzim: spune un sfânt părinte așa: „Dacă în locul mâniei tale ai omorât un suflet, din focul mâniei tale se va cere acel suflet.” Trebuie să ne păzim de aceste ispite. Sunt ispite foarte tari, grele, care apasă, mustră conștiința noastră.

În unele dăți este nevoie să mustri pe cineva, dacă corespunde cu sfatul Sfinților Părinți;  dar, cel mai mult putem ajuta un suflet în alt fel… Un părinte, egumen la un schit, după ce a terminat slujba, a fugit după mine și m-a ajuns la marginea pădurii și a zis: „Stai puțin să-ți spun ceva.” Și mi-a spus unele necazuri, cu unii frați care nu-l ascultau. Și m-a întrebat: „Ce să  fac? Cum să mă răzbun asupra lor?”.Și i-am zis că eu am găsit într-o carte mai veche, nu știu unde, că spune așa: „Dacă vrei să te răzbuni asupra păcătoșilor, răzbună-te cu lacrimi. ” Și dacă te răzbuni cu  lacrimi, Duhul Sfânt te va ajuta. Pe măsură ce te răzbuni cu lacrimi, Duhul Sfânt îi va mustra, fără ca tu să-i mustri prin cuvânt.  Are mare însemnătate, pentru că porunca lui Dumnezeu este din dragoste; din dragoste să-l înveți, din dragoste să-l ajuți pe celălalt. Nu mai este de folos cum unii părinți, în timpurile de demult, puneau la încercări mari pe unii călugări, maici… Era foarte sporită lumea pe timpul acela… Acum, în vremea noastră, e exact ca și cum te-ai duce pe front și soldații aceia care luptă sunt răniți, au diferite răni… Și atunci folosești mai mult și mai mult mila. Și dacă folosești mila, atunci Duhul Sfânt te va ajuta, te va împăciui, și cuvântul sfinției voastre va avea putere…; pentru că prin cuvântul sfinției tale Duhul Sfânt îl va mustra, nu sfinția ta…

Sursa: Părintele Proclu Nicău, Lupta pentru smerenie și pocăință, Editura Agaton, Făgăraș, 2010


Articole Asemănătoare
9568

Sfântul glumeţ

Era o fată care dorea să se căsătorească, dar nu-și găsea partea. Spunându-i bunicii ei, aceasta i-a dat o icoană cu Sfântul Apostol Anania și i-a zis: „Ia această icoană și să te rogi 40 de zile la sfântul acesta, dar să știi că sfântul acesta este cam glumeț și mai face câteodată și unele […]

Articole postate de același autor
968

Şi cel mai rău om îşi aduce aminte de Dumnezeu de trei ori în viaţă

Negreşit, şi cel mai rău om îşi aduce aminte de Dumnezeu de trei ori în viaţă: când vede pe cel drept că suferă din vina lui; când el însuşi suferă din vina altuia; şi când îi soseşte ceasul morţii. Negreşit, de trei ori în viaţă plânge şi cel mai învârtoşat păcătos: când, gonit de oameni […]