Drumul Crucii şi al Pocăinţei prin satele Revaca, Sîngera, Dobrogea

107

În Duminica a 3-a din Postul Mare, inchinată Sfintei Cruci, după savârșirea Sfintei Liturghii creştinii din satele Revaca, Sîngera şi Dobrogea au participat la Drumul Crucii. 

Punctul de pornire al procesiunii l-a reprezentat biserica din localitatea Revaca, pornind apoi spre satele Singera şi Dobrogea. Pe parcursul drumului enoriașii, în frunte cu preoţii Cristofor Tverdostup, prot. Procopie Negru şi prot. Anatolie Gîrbu, au intonat cântări duhovnicesti. Creștinii s-au rugat bunului Dumnezeu să păzească ţara și poporul binecredincios, să dăruiască pocăinţă şi iertare de păcate tuturor celor care au participat la această procesiune. 

Drumul Crucii s-a încheiat la sfânta biserică din loc. Dobrogea, unde s-a înălţat o rugăciune comună de mulţumire şi de lauda lui Dumnezeu.  

Hristos ne-a arătat tuturor calea Crucii. Astfel, dacă ne purtăm fiecare dintre noi crucea şi ne asumăm osteneala şi jertfa, necesară fiecăruia dintre noi ca doctorie amară, vom ajungem unde trebuie, adică la înviere, la biruinţă.  Crucea înseamnă dragoste, jertfă şi dăruire pentru Hristos.

A consemnat Prot. Anatol Gîrbu


Articole Asemănătoare
2472

Un nou drum în căutarea sfințeniei: Pelerinajul Tinerilor la a XI-a ediţie

Îndreaptă picioarele mele în cărările Tale, ca să nu şovăie paşii mei (Ps. 16,5) «Se cunoaşte pomul după roada lui»: tot aşa cei care mărturisesc că sunt ai lui Hristos se vor arăta prin cele ce fac. Că acum nu-i vorba de o simplă mărturisire a credinţei, ci de a fi găsit până la sfârşit […]

Articole postate de același autor
4052

ÎPS Mitropolit Vladimir: Numai mergând pe calea Adevărului vom izbândi biruind toate greutățile, oricât de mari nu ar părea ele acum

Mesajul de felicitare al ÎPS Mitropolit Vladimir cu ocazia Zilei Independeței Republicii Moldova Iubiți întru Hristos frați și surori, Stimați concetățeni Bunul Dumnezeu ne-a învrednicit să ajungem cu bine la cea de a douăzeci și cincea aniversare din ziua proclamării Independenței țării noastre și începutul afirmării ca stat independent pe arena mondială. În acest sfert […]