Spuneți-ne cum să ținem un post care să ne liniștească și să fie bun. Nici prea aspru, nici prea delăsător.
Dacă ne gândim la oamenii care nu au ce mânca, dacă ne vom gândi la cei din pușcărie, din spitale, care, săracii, știți cum stau... O, dacă ar căpăta ei o bucată de pâine! Știți câți sunt? Foarte mulți sunt.
Dacă ne vom gândi la ei, dacă ne vom gândi la cei morți în foamete, noi vom posti mai ușor și ne vom uita la masa pe care o avem. Vom posti mai ușor, fiindcă noi suntem chemați la a-i milui pe ei, la a-l hrăni pe cel flămând, a-l îmbrăca pe cel gol. Și dacă nu-i hrănim, măcar să flămânzim împreună cu ei, și astfel de gânduri ne ușurează postul. Îl fac plăcut și Domnului, și nouă, pentru că ne dă har și putere, și în acest post să ne rugăm pentru toți cei care au murit de foamete, sau care astăzi mai flămânzesc și însetoșează.
O, cât de mulți bătrâni și tineri părăsiți, în spitale, în case de nebuni, sunt foarte mulți. O, dacă ați intra o dată acolo, știți cum ar fi? Ați simți în ce stări trăiesc mulți oameni. Noi suntem chemați să ne îndurerăm pentru tot omul. Nu doar așa, ca o poezie! Asta înseamnă să ne gândim la dânșii, să ne gândim la toți oamenii ăștia. De aici vine și starea potrivită și putem mânca mai puțin.
Din Ieromonah Savatie Baștovoi, Puterea duhovnicească a deznădejdii, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2014, p. 72-73