Actualitate

O seară de suflet şi pentru suflet la USM

2755

Tradiţionalele seri duhovniceşti de la capela Universităţii de Stat din Moldova sunt în alt format în perioada acestui Post Mare.

Miercuri, 8 martie, după citirea Canonului de pocăinţă a lui Iisus Hristos, au fost invitaţi la o serată de suflet elevi din cadrul Cercului „Retorică şi Voluntariat” din s. Costeşti, Ialoveni, condus de către părintele diacon Ioan Scutaru.

Elevii au venit cu un program artistic având genericul: „Cuvântul – veșmânt al gândului”, prin care au prezentat arta oratorică realizată cu profesoara de dicţie Vera Nastasiu, au enumerat principalele ocupaţii şi preferinţe potrivit vârstei trăite, au venit cu îndemnuri pentru un mod sănătos de viaţă, au interpretat cântece şi au recitat versuri ale personalităţilor autohtone, au înscenat fragmente din opere literare etc.

După această prezentare, teologul Claudiu Balan, preşedintele Asociaţiei „Ortodoxia Tinerilor” din Galaţi, România a conferenţiat, propunând tema: „Poezia în temniţele comuniste din România”.

Teologul a vorbit despre principalii autori şi specificul poeziei la deţinuţii politici. Dl Balan s-a referit, în special, la poezia creştină, care era o rugăciune în versuri.

Participanţii la conferinţă au adresat diverse întrebări şi au ascultat poezii din temniţe recitate şi cântate de către maestrul Tudor Gheorghe, iar la final au primit în dar cărţi ziditoare de suflet.

 

* * *


Articole postate de același autor
3550

Dumnezeu înmulțește înzecit darurile noastre

Evanghelistul Matei descrie o minune (cap. 14, vers. 14-21), săvârșită de către Mântuitorul Hristos într-un loc pustiu, unde a învățat mulțime multă de popor și a vindecat pe cei bolnavi. „Iar când s-a făcut seară, ucenicii au venit la El şi I-au zis: locul este pustiu şi vremea iată a trecut; deci, dă drumul mulţimilor […]