Actualitate

În lucruri simple, cele mai banale, putem sluji lui Dumnezeu

604

Se întâmplă devieri şi în direcţia opusă: totul deja sclipeşte, dar omul n-are când să se roage - vedeţi voi, freacă oalele. Nu trebuie să fie nici așa, ci fiecare oală, fiecare farfurie curăţată, fiecare cămaşa călcată, fiecare ciorap spălat - toate lucrurile acestea simple trebuie făcute întru slava lui Dumnezeu, ca Domnul să vadă că am spălat, am cusut, am călcat, am stat la coadă la magazin pentru El, ca El să Se bucure de hărnicia noastră, să Se bucure de ascultarea noastră, de răbdarea noastră. Ca El să vadă că în orice condiţii ne-ar pune noi îi rămânem credincioşi totdeauna, că am învăţat de la El blândeţea şi smerenia...

Şi trebuie să ştim că dacă ne vom face datoria cu cinste, cu nobleţe, cu punctualitate, în toate detaliile, nu vom primi niciodată vreo răsplată, nimeni nu ne va ridica în slăvi. Când vom face ceva acasă pentru familia noastră, toţi vor primi asta ca pe ceva cuvenit.

Şi tocmai ceea ce facem nu pentru slavă, nu pentru „mulţumesc”, ci pur şi simplu — tocmai lucrul acela are preţ, tocmai pe acela îl primeşte Dumnezeu, fiindcă tu faci nu ca să primeşti laude, nu pentru că „aşa ai chef”, ci anume ca să-ți faci datoria, ca să placi lui Dumnezeu. Iată câtă însemnătate are aceasta. Şi în asemenea lucruri simple, cele mai banale, putem sluji lui Dumnezeu.

Protoiereu Dimitrie Smirnov

Din Cum să biruim iubirea de arginți, Editura Sophia, București, 2013, p. 20


Articolul Următor
Articole Asemănătoare
47

Să-I spunem lui Dumnezeu cele pe care vrem să le spunem oamenilor

Să nu vorbim despre alţii și să nu încercăm să-i controlăm. Îmi amintesc vorbele Părintelui Porfirie: „Măi, dacă cerţi pe cineva vinovat, ce va face? Nu doar că nu te va asculta, dar se va și apăra și va încerca să-ţi demonstreze contrariul, iar sufletul lui se va închide încă și mai mult; în schimb, […]

Articole postate de același autor
313

Mare este folosul postului unit cu rugăciunea curată şi cu milostenia la săraci şi bolnavi!

Postul rânduit de Biserică are un mare folos pentru credincioşi. Dacă postim cu dragoste şi cu rugăciune şi ne înfrânăm atât trupeşte, cât şi sufleteşte, postul înfrânează poftele trupeşti, limba, gândurile, imaginaţia şi toate plăcerile pătimaşe. Postul ne smereşte inima, ne împacă cu aproapele, ne slăbănogeşte firea, ne întăreşte duhul, ne vindecă de tot felul […]