Taţii au încetat de mult să mai fie cei care ar trebui să fie

155

În familiile noastre, care au pierdut temeiurile duhovniciei, taţii au încetat de mult să mai fie cei care ar trebui să fie. Totodată, a fost pierdut şi sensul a ceea ce înseamnă să fii fiu cu adevărat.

Acum, sensul paternităţii se reduce la funcţia pur fiziologică: tatăl este cel cu ajutorul căruia mama zămisleşte copilul... Tatăl însuşi se pune în această situaţie. Cauza acestui foarte serios simptom al nesănătăţii duhovniceşti a multor familii este lucrarea demonică, orientată spre slăbirea şi distrugerea în oamenii contemporani a concepţiei despre tată ca om cu adevărat responsabil.

Tatăl contribuie, în mod conştient sau inconştient, la degrevarea sa de această responsabilitate, atunci când trăieşte după formula: „divan, papuci, televizor”.

Protoiereul Vladislav Sveşnikov

Din Cum să educăm ortodox copilul: 300 de sfaturi înţelepte pentru părinţi de la sfinţi şi mari duhovnici, Editura Sophia, Bucureşti, 2011, p. 62-63


Articole postate de același autor
5545

Mesaj de felicitare adresat PS Episcop Anatolie, cu prilejul aniversării zilei de naştere

Preasfinţia Voastră, Cu prilejul aniversării zilei de naştere, Vă adresăm alese urări de sănătate şi belşug duhovnicesc, dimpreună cu doriri de ajutor sfânt de la Dumnezeu în activitatea pastorală. Fie ca sfintele bucurii tainice ale lucrării pentru Dumnezeu şi pentru oameni, împlinite în slujirea arhierească misionară pe care o arătaţi, să se pogoare în sufletul […]