De unde credeţi că porneşte criza familiei?

4170

De unde credeţi că porneşte criza familiei?

- Dragă, din criza elementelor care formează familia. Suntem fiecare cu starea noastră, cu măsurile noastre şi nu ne putem angaja cu alte măsuri la lucruri care cer o măsură mai mare. Sunt atâtea familii care se destramă, sunt atâtea încercări de refacere a familiei sau de a-ţi reface situaţia de familist într-o altă conjunctură şi toate acestea, în general, nu duc unde trebuie, pentru că cine nu este bun într-un loc nu este bun nici în altul. Şi cineva care nu este capabil să susţină o căsătorie binecuvântată de Dumnezeu şi stricată apoi de om înseamnă că în realitate nu este capabil de mai mult sau că degeaba cere celuilalt ceea ce nu poate să facă. Neputinţa omenească este o realitate şi aceasta trebuie avută în vedere de la început. Dacă se începe rău, nu se poate ajunge la bine, pentru că majoritatea oamenilor care se căsătoresc au în vedere în principal sexualitatea şi mulţi sunt uzaţi gata când se căsătoresc, şi după aceea, pentru că se insistă tot pe latura aceasta şi nu pe latura spirituală, se ajunge foarte repede la desfacerea căsătoriei.

Din Arhimandritul Teofil Pârâian, Bucuriile credinţei, Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova, 2006, p. 292


Articole Asemănătoare
6507

Dacă soţul nu mai vrea copii, ce să facă soţia?

Ce părere aveţi despre metoda calendarului? Am părerea că nu e lăsată de Dumnezeu, iar femeia e folo­sită ca un buton: da, nu. Acum da, acum nu; femeia nu e asta, e un dispreţ la adresa femeii. Este mai bine ca o femeie care nu reuşeşte să ţină sarcina să ape­leze la o metodă contraceptivă […]

Articole postate de același autor
206

Reţeta obligatorie de mare nevoie şi folositoare de suflet

  Trei lucruri sunt de mare nevoie şi folositoare de suflet, pe care vă sfătuiesc ca pe copiii mei preaiubiţi să le preţuiţi şi să le păziţi: răbdare mare, credinţă ortodoxă caldă şi mai mult decât toate, dragoste din tot sufletul către Dumnezeu şi către aproapele, chiar şi către vrăjmaşi, şi acestea făcând, şi poruncile […]