Trăim într-o lume obosită şi obositoare. Noi suntem obosiţi şi devenim obositori pentru copiii noştri, pe care îi apostrofăm, îi certăm, în grăbim mereu, îi tragem după noi, îi sâcăim, îi cicălim, le dăm mereu câte ceva de făcut. Şi, ce e cel mai grav, îi copleşim cu oboseala noastră.
Copiii noştri sunt apatici şi din cauza noastră. Şi-au pierdut din entuziasm, din veselie, bucurie, curiozitate, poftă de bulgăreală, de stropit cu apă, de înghiontit în joacă, de glume inocente, de jocuri, de mâncat zăpada, de scos limba la fulgii care cad din cer.
Când ninge, noi ne facem griji de cum ajungem la serviciu, de locul de parcare, de autobuzul care nu vine, de metroul care e prea plin. De drumul lung înapoi acasă. Când nu ninge, nu plouă şi nici nu bate vântul, găsim noi altceva de care să ne facem griji. Ne încărcam de gânduri şi de frici. Şi le transmitem lor totul, chiar dacă nu vrem. Copiii ne simt, ne copiază, pentru ei suntem un exemplu, de la noi învaţă. Iar noi îi învăţăm să fie obosiţi, apatici şi blazaţi.
Noi am uitat să trăim şi am îmbătrânit de griji. Dar ei, ei trebuie lăsaţi să se bucure de copilăria lor, de zăpadă, de soare, de iarbă, de tot. Până nu cresc şi vor deveni şi ei ca noi.
sursa http://educatiecudragoste.ro/
