Prin mila lui Dumnezeu, am trecut și anul acesta de sfintele și totodată frumoasele sărbători de iarnă. Acest buchet de sfinte sărbători – Nașterea Domnului, Tăierea Împrejur a Mântuitorului, Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Epifania sau Boboteaza și Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul – nu sunt doar bogate în datini și obiceiuri, ci răspândesc și o bună mireasmă de învățături și înțelesuri duhovnicești, folositoare pentru mântuirea sufletului. Mai mult sau mai puțin, fiecare dintre noi, ne-am împărtășit duhovnicește în sărbătorile respective cu sfinte învățături ce reflectau importanța și semnificația fiecărei sărbători. De aceea nu vom zăbovi asupra lor, prin a le mai explica în vreun fel.
Întăriți fiind de Dumnezeu și călăuziți de lumina învățăturilor Sfinților Părinți, vom medita duhovnicește asupra unor aspecte legate de respectivele sărbători. Calendaristic, sărbătorile au trecut, dar duhul și sfințenia acestora trebuie să persiste încă în sufletul nostru. Sărbătorile de iarnă aduc multă bucurie atât celor mici, cât și celor maturi. Pentru creștinul adevărat, sau mai bine spus, pentru sufletul cu adevărat creștin, bucuria nu este prilejuită de darurile primite, de masa plină cu bucate gustoase și băuturi licoroase, nici măcar de întîlnirea cu rudele și prietenii dragi. Adevărata bucurie este dacă ne-am întîlnit în perioada acestor sfinte sărbători cu Hristos și dacă am gustat câtuși de puțin din harul și sfințenia acestor sărbători. Dacă de Nașterea Domnului, te-ai străduit să-ți fie sufletul măcar ca peștera din Betleem, iar inima ca o iesle în care să-L primești pe Hristos; dacă de Tăierea Împrejur a Mântuitorului ți-ai tăiat din minte măcar unele gânduri păcătoase iar din inimă unele patimi rușinoase; dacă de Bobotează te-ai gândit că e cazul să reînoiești botezul ce l-am primit, prin botezul pocăinței și al lacrimilor; dacă ai încercat în vreun fel să te împrietenești cu Sfântul Ierarh Vasile cel Mare și Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul, și ți-ai dorit câtuși de puțin să le urmezi sfaturile și povețele mântuitoare, înseamnă că, chiar dacă nu ai conșteintizat, totuși Hristos a fost prezen în viața și sufletul tău.
Sfînții Părinți ne spun că, prin sfintele sărbători, mai ales cele mai mari, Dumnezeu revărsă din belșuj, cu multă milă, binecuvântări din înaltul cerului, peste bieții pământeni necăjiți de povara păcatelor. De aceea, în perioada acestor sfinte sărbători, ar fi fost bine dacă sufletul s-ar fi hrănit, s-ar fi înarmat și s-ar fi încărcat cu harul și binecuvântările cerești. Dar de ce oare Dumnezeu vrea și, ne cheamă să fim oarecum înarmați cu harul și sfințenia acestor sărbători? Sfântul și înțeleptul Ioan Gura de Aur, ne răspunde foarte clar la această întrebare: „Nu ți s-au dat arme ca să stai, ci ca să te lupți”. Iată dragii mei, care este cel mai important gând ce trebuie să-l reținem după aceste sfinte sărbători. Ne-am ospătat duhovnicește, ne-am întărit, ne-am înțelepțit și ne-am împodobit sufletul, iar toate acestea pentru un singur scop, să luptăm. Cu cine să luptăm? Cine ne atacă așa de tare, în cît trebuie să fim atât de înarmați?
De foarte multe ori, fie din știință sau neștiință, mai ales noi cei din biserică, dar și credincioșii mai râvnitori, din afara bisericii, tindem să credem că, dacă ne rugăm, dacă postim, dacă purtăm la piept sfînta cruce, dacă ne împărtășim sau dacă facem și alte fapte bune, suntem într-un fel ocrotiți de puterea celui rău. E adevărat că diavolul se teme de sfințenie, dar totuși găsește el mijloacele și locul prin care să atace sufletele creștine. E o amăgeală de la cel viclean, să credem că diavolul nu ne va putea atăca întrucât suntem credincioși râvnitori. Din contra, sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că: ,,Diavolul ne atacă și ne ispitește văzând de câtă cinste se umple sufletul creștin atunci când e botezat, se roagă, postește și face fapte bune.”
Evanghelistul Matei în capitolul patru ne spune că, după ce Hristos fiind botezat de Proorocul Ioan și mergând apoi în pustie, a fost ispitit de diavol cu cele trei ori: să facă pietrele în pîine, să sară de pe aripa templului și să i se închine că îi va da toate bogățiile lumii. Ne spun Sfinții Părinți: ,,Dacă diavolul a mers până și la Hristos ca să-L ispitească, poate, poate îl va birui ca pe Adam în rai, cu atât mai mult diavolul vine la noi să ne ispitească.” Diavolul vine, asta este ,,ocupația” lui, să ispitească pe oricine, doar că noi trebuie să ne împotrivim lui și gândurilor rele care le seamănă în mintea noastră. Să-i zicem ca și Hristos: ,,Înapoi a Mea satano!” Cuviosul Eftimie Zigaben ne îndeamnă: ,,Să nu-l crezi niciodată pe diavol, nici chiar când te îndeamnă la un lucru folositor; pentru că el începe cu nevoia și sfârșește cu răul. Să nu faci voia dracilor, nici de foame, nici de altă lipsă, ci aleargă la Dumnezeu”.
Tot în pasajul evangelic cu ispitirea lui Iisus în pustie ni se spune că, „după ce Hristos S-a împotrivit ispitelor diavolului, au venit îngerii și-I slujeau”. Iată de câtă cinste și slavă ne putem învrednici, dacă ne vom împotrivi și noi înșelătorului diavol
De ce mai este nevoie să păstrăm în sufletul nostru duhul și sfințenia acestor sărbători de care am trecut? Deoarece, pe parcursul anului, avem careva încercări, boli, întristări și alte feluri de necazurii. Iar dacă în suflet mai avem prezent bucuria, duhul și sfințenia sfintelor sărbători, atunci mai ușor trecem peste aceste încercări.
Iată iubiți credincioși, de ce este nevoie ,,să sărbătorim duhovnicește sfintele sărbători”, că, astfel ne îmbogățim sufletește, ne întărim, ne înarmăm, ca să putem mai apoi „lupta cea bună să luptăm” , pentru care de la Dumnezeu cunună cerească să luăm.
Preasfințitul PETRU,
Episcop de Ungheni și Nisporeni
