Actualitate

Praznicul Botezul Domnului la mănăstirea “Cuvioasa Parascheva” Hîncu

2558

Cînd Biserica Ortodoxă prăznuieşte Botezul Domnului nostru Iisus Hristos, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni a oficiat Sfînta şi Dumnezeiasca Liturghie la mănăstirea “Cuvioasa Parascheva” Hîncu. Slujba a avut loc la primul nivel al Catedralei „Sf. Ap. Petru şi Pavel” cu Hramul „Sf. Mare  Mc. Pantelimon” din complexul mănăstirii.    

În această zi credincioşii ortodocşi prăznuiesc Botezul Domnului nostru Iisus Hristos, sărbatoarea numită şi Epifania sau Dumnezeiasca Arătare. Praznicul reprezintă reactualizarea momentului în care Fiul lui Dumnezeu Iisus Hristos, la 30 de ani, vine la Iordan, şi se botează cu botezul pocăinţei – de la Ioan -, El Cel fără de păcat, asumînd păcatele întregii omeniri, pe care le va răscumpăra prin scump sîngele Său, pe Golgota.    

În acest Mare Praznic, Preasfinţitul PETRU, însoţit de soborul slujitorilor mănăstirii Hîncu, a săvîrşit Liturghia praznicală, în noaptea Sfintei Sărbători, în mijlocul a mii de credincioşi veniţi din toate colţurile ţării cît şi de peste hotarele ei.

După săvîrşirea Sfintei Liturghii, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni însoţit de soborul preoţilor slujitori ai mănăstirii împreună cu miile de credincioşi, în  mod organizat s-au deplasat în procesiune la izvorul în cinstea icoanei Maicii Domnului “Izvorul Tămăduirii” de pe teritoriul mănăstirii, unde a oficiat Sfinţirea Aghesmei celei Mari. Sfinţirea Aghesmei celei Mari a fost săvîrşită cu un fast deosebit prin imnografia şi atmosfera sărbătorii, iar mulţimea impunătoare de creştini prezenţi la această slujbă au aşteptat cu nerăbdare să guste din acea apă sfinţită şi să fie stropiţi de însuşi Preasfinţia Sa.    

La finele slujbei de sfinţire a apei creştinii doritori şi mai curajoşi au avut posibilitatea să se scufunde în apele izvorului, acest obicei fiind deja o tradiţie ne despărţită de acest mare praznic.

Sursa: http://episcopia-ungheni.md/


Articole Asemănătoare
11223

De ne-am împărtăși toți așa…

Era ajunul Bobotezei anului 2000, când se face Agheasma Mare. În Piliuri, un sat din Epirul de Nord (Albania), preotul coboară din maşina care îl transporta şi se pregăteşte să sfinţească casele. O oră şi un sfert au mers cu maşina pentru a ajunge acolo. Acest sat este ascuns pe nişte munţi frumoşi, însă drumul […]

Articole postate de același autor
7533

Cei care, cu îndrăzneală și cu bună știință, încalcă regula postului, sunt numiti dușmani ai Crucii, slujind unui zeu, anume…

Avertizand asupra pericolului de a neglija postul, Sfantul Ambrozie de la Optina scria că: „Cei care, cu indrazneala si cu bună știință, încalcă regula postului, sunt numiti dușmani ai Crucii, slujind unui zeu, anume… pantecelui lor”.   Avertismentul sfantului face trimitere, desigur, la un pasaj din Epistola catre Filipeni a Sfantului Apostol Pavel, Capitolul 3, pe […]