Obiceiurile şi tradiţiile de sfânta sărbătoare a Naşterii Domnului sunt o frumoasă cale de slăvire a Domnului Nostru Iisus Hristos, de mulţumire şi bucurie către Acela, care a venit în lume ca să ne mântuiască.
În bisericile din sat şi pe la casele gospodarilor sunt aşteptaţi colindători să vestească Naşterea Fiului lui Dumnezeu, să aducă lumină şi reînviere, să amintească oamenilor de bună credinţă despre pocăinţă, iertarea păcatelor şi o viaţă nouă, întru Hristos.
Cetele de colindători sunt tot mai puţine, ceea ce ne dovedeşte încă o dată că uităm datinile creştine din cauza grijilor noastre trecătoare care ne împiedică să înțelegem şi să trăim cum se cuvine sărbătorile ce ne reprezintă neamul. Cu toate acestea, suntem însetaţi de aceste tradiţii, bucurându-ne de fiecare dată când întâlnim oameni ce le trăiesc şi le promovează.
Biserica ortodoxă din satul Hîrbovăț, r. Aneii Noi, cu hramul Sfântul Nicolai, ca şi alte parohii, aşteaptă cu nerăbdare colindătorii. În fiecare an vin să colinde de la Naşterea Domnului şi până la Bobotează copii, tineri, bătrâni şi chiar dinastii întregi.
Deja de mai mulţi ani, părintele Petru Oltu din Hîrbovăț dimpreună cu ienoriaşii se bucură să asculte frumoasele colinde ale dinastiei Roşior.
Dinastie pentru care este importantă şi indispendabilă transmiterea tradiţiilor creştin ortodoxe din generație în gererație. Fără acestea, sărbătorile nu sunt sărbători, nu ne mai unesc şi nu ne fericesc.
Preotul Petrul Oltu şi-a exprimat bucuria şi mulţumirea afirmând următoarele: "Nu în zadar am insistat să invit şi în acest an dinastia Roşior, care de fiecare dată ne bucură cu colinde alese spre slăvirea Domnului. Fiți siguri că atât timp cât va trăi această dinastie ne vor bucura cu colinde..."
Cel mai mic membru al dinastiei se numeşte Luca şi are 5 ani, iar cel mai în vârstă este bunicul Andrei, în vârstă de 72 ani. Ei vin cu un mesaj către toţi creştinii: "Să avem curajul de a promova tradiţiile creştine şi să nu ne fie frică de a deschide uşa colindătorilor, ca în felul aceasta sa-L primim pe Hristos în casele şi sufletele noastre"
***
Victoria Botnari