Actualitate

Luminatul praznic al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei

2373

În ziua sărbătorii Naşterii Domnului, Prea Sfinţitul Nicodim, Episcop de Edineţ şi Briceni, a săvîrşit Sfînta Liturghie Arhierească în Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din oraşul Orhei, înconjurat de soborul slujitorilor sfîntului locaş şi în prezenţa mulţimii credincioşilor, pentru care locaşul s-a dovedit a fi neîncăpător. Răspunsurile la strană, dar şi un buchet de frumoase colinde au fost interpretate de corul Catedralei, dirijat de doamna Raisa Racu.

În cadrul slujbei au fost citite pastoralele la praznicul Nașterii Domnului a Sanctităţii Sale Kirill, Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, a Întîistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Mitropolitul Vladimir, precum și a Chiriarhului nostru, Prea Sfințitului Nicodim.

În cuvîntul său de învăţătură, de la finalul Sfintei Liturghii, Prea Sfinţitul Nicodim a îndemnat credincioşii să se bucure din plin de acest praznic măreţ şi luminat care a adus în inima şi sufletul fiecăruia nădejdea mîntuirii, cea cu mult dor aşteptată şi rîvnită de lumea Vechiului Legămînt. „În această zi cînd Dumnezeu s-a coborît printre noi ca să ne împace cu Sine, să-I mulţumim că ne-a învrednicit să ne primenim sufleteşte şi să-L primim, prin Sfînta Împărtăşanie. Să ne reînnoim credincioșia faţă de El, Domnul și Mîntuitorul nostru, şi să-L rugăm să-Şi reverse lumina Iubirii Sale peste noi şi peste întreaga omenire sfâşiată de ură fratricidă, rod al înstrăinării de Dumnezeu!”

La încheierea cuvîntului, Prea Sfinţitul Nicodim, a adunat în jurul său copiii, care s-au prezentat într-un număr mare la Sfînta Liturghie, şi, ascultînd colindul fiecăruia, le-a oferit apoi la Reședința din orașul Orhei tuturor cîte un cadou generos de sărbătoare – dulciuri, jucării şi rechizite şcolare.

Sursa: http://www.eparhia-edinet.md/


Articole Asemănătoare
1960

Săptămâna Tineretului Ortodox a fost marcată prin activități catehetice și liturgice în parohia cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului” din s. Pelivan, r-nul Orhei

Cu binecuvântarea PS Siluan, Episcop de Orhei și Vicar al Mitropoliei Moldovei, Săptămâna Tineretului Ortodox 2018 a fost marcată printr-un șir de activități catehetice și liturgice în parohia cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului” din s. Pelivan, r-nul Orhei (preot paroh: Prot. Ioan Movileanu). O primă activitate în acest sens a fost conferința cu tema „Mărturisirea […]

Articole postate de același autor
96

10 fericiri ale familiei

1. Fericită este casa unde Hristos domnește. 2. Fericită este casa care are ca îndreptar Sfânta Evanghelie. 3. Fericită este casa unde toți se roagă. 4. Fericită este casa unde soții trăiesc sub același acoperiș, în dragoste reciprocă, îngăduință și iertare. 5. Fericită este casa în care membrii ei se respectă și au înțelegere deplină unii față de ceilalți, […]