Bucurie duhovnicească la centrul social „Pentru voi”

2865

Marți, 1 martie 2016, la inițiativa părintelui Anatolie Mandric, corul bisericesc „Axion” a fost invitat pentru a concerta în fața bătrânilor și copiilor din centrul social „Pentru voi” din Fălești. Programul a fost dedicat sărbătorilor primăverii, la care a participat și copii cu recitaluri de poezii, cântece și o scenetă religioasă. Din numele coriștilor, părintele Constantin Călman a felicitat benefeciarii cu ocazia sărbătorilor și le-a vorbit despre post și despre rugăciune, după care a urmat întrebări individuale.

Bătrânii și copii aflați în centrul social au fost captivați de momentul cultural prezentat și au mulțumit organizatorilor, participanților că „a fost foarte frumos și interesant”, arătându-se foarte bucuroși și însetați de atenția fețelor bisericești, invitându-ne să le trecem mai des pragul.


Articole Asemănătoare
2685

Praznicul Întâmpinării Domnului – 10 ani de la organizarea radiomaratonului „mănăstirea Curchi: din ruine spre înălțare”

„Aşa cum este scris în legea Domnului, că tot întâi-născutul de parte bărbătească va fi închinat Domnului” (Luca 2, 23). În această zi de 2/15 februarie 2016, Biserica Ortodoxă prăznuiește Întâmpinarea Domnului nostru Iisus Hristos sau, cum i se mai spune în popor, Stratenia, care este una din cele mai frumoase și mai pline de […]

Articole postate de același autor
3305

A demarat Săptămâna Tineretului Ortodox

În a şasea săptămână a Postului Mare se desfăşoară Săptămâna Tineretului Ortodox. Sunt preconizate peste 60 de conferinţe la tema “Mergând spre Înviere”, zeci de seri duhovniceşti cu invitaţi din ţară şi de peste hotare, pelerinaje la sfintele mănăstiri, acte de caritate şi alte activităţi în rândul tinerilor. Săptămâna va culmina cu praznicul Floriilor, tinerii […]