Naşterea Mântuitorului Hristos, celebrată la Catedrala episcopală din Soroca

253

De măreaţa sărbătoare a Nașterii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca, la care au participat slujitorii sfântului locaș, dar și numeorși creștini veniți pentru a aduce laudă și mulțumire Domnului Cel născut în ieslea Betleemului.

După pericopa evanghelică, PS Ioan a citit în fața enoriașilor Pastorala Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, adresată clerului și poporului drept-măritor la domneasca sărbătoare.

Naşterea Domnului, spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, împarte istoria omenirii în două: până la Hristos şi după Hristos, iar Sfântul Ioan Damaschin arată că deşi Eclesiastul (1, 9-10) spusese că nu-i „nimic nou sub soare”, totuşi un eveniment nou a fost întruparea Cuvântului, care „este Dumnezeu desăvârşit şi se face om desăvârşit”, singurul sub soare, prin care se arată puterea cea mare şi nesfârşită a lui Dumnezeu.

Întruparea Mântuitorului constituie centrul istoriei, marchează sfârşitul unei epoci şi începutul unei alte epoci. Pentru Sfântul Apostol Pavel, dar şi pentru gândirea creştină autentică, momentul venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu este centrul tuturor celorlalte evenimente istorice. Trecutul şi viitorul primesc sens numai în lumina acestui eveniment unic şi ireparabil.

„Ziua de naştere a Mântuitorului nostru este ziua de naştere a păcii”, spune un sfânt al Bisericii, întrucât Fiul lui Dumnezeu a venit pe pământ ca să împace pe om cu Dumnezeu şi pe oameni între ei. O frumoasă cântare bisericească ne îndeamnă: „Hristos se naşte, măriţi-L! Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L! Hristos pe pământ, înălţaţi-vă!”

La sfârșitul Liturghiei, cete de colindători au vestit prin colindul străbun despre venirea în lume a Pruncului Hristos, iar copilașii prezenți au primit din partea Ierarhului, cadouri și iconițe ale Nașterii Domnului.

Sursa: http://ioanmosnegutu.info/

 


Articole Asemănătoare
504

A avut loc Adunarea ordinară a preoților soroceni

În dimineața zilei de 24 august curent, Preasfințitul episcop Ioan al Sorocii a convocat adunarea clerului sorocean. Întrunirea a avut loc în biserica „Sfântul Mare Mucenic Dumitru” a municipiului Soroca. În timpul ședinței arhiereul vicar a făcut un bilanț al ultimelor evenimente ce s-au desfășurat în cuprinsul Vicariatului, în special, Liturghia praznicală din 25 iulie, […]

Articole postate de același autor
289

Praznicul Împărătesc al Schimbării la Faţă la Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din orașul Ungheni

Vineri, 19 august 2016, Cînd întreaga Ortodoxie sărbătoreşte Praznicul Împărătesc al Schimbării la Faţă a Mîntuitorului Hristos fiind una din cele mai însemnate sărbători în istoria umanităţii, căci prin această minune, Mântuitorul Hristos descoperă întregii umanităţii slava pe care a pierdut-o fiinţa umană căzută din rai.      În această binecuvîntată zi, cînd are loc […]