În general, viaţa ne oferă multe surprize. Legea compensaţiei există aici pe pământ şi dincolo. Multe lucruri pe care le facem la tinereţe îşi găsesc corespondenţa şi au repercusiuni la bătrâneţe.
Am întâlnit un caz cu un creştin care avusese în viața sa o funcţie importantă, soţia sa de asemenea, şi s-au ferit toată viata de a naşte mai mult de un copil. Totul a fost foarte bine la tinereţe: comodităţi, grija numai a unui copil. De la 50 de ani au început problemele: bărbatul operaţie de prostată, peste un an tumoare la creier, după aceea preinfarct, accident vascular, operaţie de hernie, fractură de picior etc. Soţia, de asemenea, a început cu bolile genitale, cancer mamar, boli psihice, operaţie de inimă.
Copilul a ajuns la 33 de ani şi nu se putea căsători, era bolnav mereu, serviciu foarte greu găsea, deşi avea două facultăţi, nu se putea împrietenii nici cu fetele nici cu băieţii. Nu avea nici un prieten de suflet la care să se confeseze si cu care să se sfătuiască.
Părinţii au ajuns la 65 de ani şi erau epuizaţi şi bolnavi mereu nu aveau nici o reuşită, nici o satisfactie, credinţă foarte puţină, consolare la fel. Pe lângă toate acestea le-au mai făcut nişte vecini răi farmece la casă, adică au găsit nişte obiecte suspecte în casă şi au dedus că este ceva în neregula.
În cele din urmă au ajuns la mănăstire debusolaţi, decepţionaţi, descurajaţi de viaţă, fără pic de credinţă, ca şi cum ar fi fost foarte drepţi în viaţă şi toate aceste necazuri le-ar fi venit pe nedrept. Atunci am stat împreună de vorbă, i-am spovedit, am încercat împreună să derulăm tot filmul vieţii de la începutul căsniciei lor până la acea dată. De unde am dedus că viaţa lor nu fusese deloc în conformitate cu morala creştină. Păcatele multe si continue din tinereţe s-au strâns şi s-au repercutat la bătrâneţe peste ei şi peste unicul lor copil. Le-am spus că nu poate fi altfel. Copiii, peste 10, pe care i-au avortat, i-au omorât, strigă „răzbunare“ înaintea lui Dumnezeu. De ce au dat viaţă numai la unu, iar celor zece nu le-au făcut bucuria să vadă lumina zilei. Deci, au comis un dezechilibru cosmic, din start, prin nenaşterea acelor prunci din comoditate, din indiferenţă, din neconştientizare. Actul a fost făcut. Acei 10 copii au fost concepuţi ca fiinţe umane, dar nu s-au născut. Ei sunt fiinţe si au suflet din momentul conceperii. Comoditatea şi minima suferinţă de a naşte și crește copii aduce la bătrâneţe acea suferinţă mult mai amplificată peste acei oameni. Dacă fugim de suferinţă la tinerețe, ea vine peste noi la bătrâneţe. Şi atunci vine pentru compensare. Aceste necazuri i-au făcut pe cei doi creştini să ajungă în final la mănăstire, să ajungă la biserică şi mai ales bucuria cea mare a fost că ei au conştientizat și și-au recunoscut toată greşeala vieţii lor. Era târziu. Însă nu prea târziu de a o repara. „Trebuie să facem pocăinţă până la ultima suflare a vieţii“ le-am spus.
Dumnezeu este bun şi ne va ierta dacă îi vom cere din toată inima iertare.
Problema avorturilor este cea mai delicată. Majoritatea Sfinţilor Părinţi recomandă canon cu oprire de la împărtăşanie un număr de ani pentru orice păcat, însă pentru avort nu recomandă niciun număr de ani. Deci, este nevoie de pocainţă pentru toată viaţa.
Deoarece un păcat când îl facem faţă de un om ne putem cere iertare, sau se poate uita într-un final. Dar un avort, o ucidere de om, nu se poate ierta aici pe pământ. Trebuie să te întâlneşti cu el să-ţi ceri iertare. Or, cu un copil nenăscut pe acest pamant este mult mai grav şi nu te mai poţi întâlni. Acei copii avortaţi stau într-un intuneric până la sfârşitul lumii, ei se chinuiesc, plâng mereu înaintea lui Dumnezeu, şi cer răzbunarea sângelui de la mama.
Atât mama cât şi tatăl, toată viaţa trebuie să se roage la Dumnezeu să-i ierte, să dea de pomană pentru acei copii avortaţi, să aprindă lumânări pentru ei, să boteze copii cel puţin cât numarul celor pe care i-a avortat, să îmbrace copiii oamenilor săraci şi mai ales să sfătuiasca pe cei pe care îi cunosc să nu faca avort.
Dacă o femeie vrea să facă avort şi tu îi dai sfat să nu facă avort, dimpotrivă insişti să nască copilul şi, dacă datorită insistenţei tale reuşeşti şi nu face avort şi naste acel copil, acel prunc născut îţi va fi ca ştergerea unui avort, a unui păcat al tău. După cum naşterea unui copil pe acest pământ este o taină mare, este o bucurie mare, atât pe pământ cât şi în ceruri, la fel şi nenaşterea unui copil sau uciderea lui este durere foarte mare mai ales în ceruri, dacă pe pământ oamenii nu coştientizează ce act mare refuză să facă.
Prin această înfidelitate şi egoism omul refuză să înmulţească neamul omenesc pe pământ şi, de ce nu, sfinţii în ceruri, deoarece un copil avortat poate ajunge un sfânt înaintea lui Dumnezeu dacă se năştea pe pământ. Când ai avortat un copil, trebuie să conştientizezi că poate ai avortat un mare om de ştiinţă, un profesor, un preot, un ministru, un medic… un sfânt.
Cand vin necazurile peste noi să le primim ca de la Dumnezeu. El este cel ce le îngăduie pentru ispăşirea unor păcate ale noastre. Niciodată să nu învinovăţim pe nimeni ci totdeauna noi să ne socotim vinovaţi de ceea ce ni se întâmplă. Şi să nu ne mirăm.
De ce? Acel “de ce?” să ni-l impropriem şi să găsim răspunsul în propria noastră fiinţă. Dacă privim în jurul nostru la familiile care au numai un singur copil voit, iar pe celilalţi pe care i-au zămislit nu i-au dorit şi i-au avortat, observăm o nefericire şi o mulţime de necazuri, boli, certuri, etc. În unele cazuri chiar acel singur copil pe care l-au născut a ajuns să-i bată, să-i batjocorească pe proprii lui părinţi creându-le multă suferinţă şi lacrimi.
Extras din Arhim. Ioachim Pârvulescu, Sfătuiri duhovnicești – repere morale pentru o viață practică creștin – ortodoxă, Sfânta Mănăstire Lainici, 2004, p. 47-48
