Familia este o cruce. Prin ea vom cunoaşte multe bucurii, dar şi multe greutăţi

220

De cele mai multe ori, pasiunea orbeşte. Astfel, orbit de ea, omul începe să idealizeze mult obiectul închinării sale, iar când pasiunea trece, el ajunge la concluzia: „Cum de am putut fi atât de orb şi să nu văd care este, de fapt, adevărul?”. Apoi, imediat urmează dezamăgirea totală. Iată de ce este bine să nu ne grăbim. Mai întâi, ne vom împrieteni şi ne vom cunoaşte mai bine. Cu alte cuvinte, să conştientizăm ce ne asumăm.

Familia este o cruce. Prin ea vom cunoaşte multe bucurii, dar şi multe greutăţi. Ne vom strădui să procedăm înţelept şi vom privi lucrurile real. În niciun caz nu vom lua căsnicia ca pe o loterie: va merge sau nu. Este un pas hotărâtor, pentru că avem în vedere mântuirea noastră. Prin familie ne putem mântui, dar putem şi să cădem. Plăcerea trupească va trece repede, pe când unirea duhovnicească este veşnică. Iată cum ar trebui să gândim.

Pr. Evgheni Şestun, „Familia ortodoxă”, Editura Sophia, Bucureşti, 2005, p.35


Articole Asemănătoare
5247

Soţia bună este păzitoarea căminului familial

Orice soţie credincioasă se pătrunde de interesele soţului. Când acestuia îi e greu, ea se străduie să-l îmbărbăteze prin înţelegerea sa, prin manifestările iubirii sale. Susţine cu interes toate planurile lui. Nu îi este povară. Este puterea din inima lui, care-l ajută să devină tot mai bun. Nu toate soţiile sunt o binecuvântare pentru soţii […]

Articole postate de același autor
572

„Să vedeţi când se opreşte răsuflarea ce importantă e o clipă!“

În viaţa mea, am fost la multe capătâie de muribunzi. Ţipete grozave, vedeau dracii, vedeau păcatele exact cum le-au făcut! Nu se puteau salva, că moartea nu vine să-i faci o cafea! Vine să te ia. Te duce unde-s faptele, nu discută. Şi toţi aceştia doreau să mai trăiască o zi. Ziceţi că-i puţin dar […]