Ce să facem dacă nu ne dorim copii? Cum să ne ferim?

6760

Vă daţi seama că nu vă recomand nici un mijloc de contracepţie. În momentul în care v-aţi căsătorit, v-aţi luat acest jug asupra voastră, chiar dacă staţi într-o garsonieră. Eu sunt convinsă că Dumnezeu vă vede acest neajuns şi poate nu vă dă copii, dar nu vă feriţi.

Vreau să vă spun un lucru: am văzut atâţia tineri şi cu copii şi fără, care au născut toţi copiii pe care i-a dat Dumnezeu, 1, 2, 3, unii mai mulţi. În momentul în care a intervenit îndoiala: uite, nu mai pot, n-am spaţiu, n-am bani, în momentul acela au început să aibă avorturi şi 7 pe an. Rar se poate aşa ceva. În momentul în care vrei avorturi, o să ai. În momentul în care vrei naşteri şi copii, o să ai.Dar Dumnezeu nu-ţi dă mai mult decât poţi. Fiecare copil, după părerea mea, e o cruce şi Dumnezeu îţi dă câte poţi duce. Nu-ţi dă nici 10, nici 20. îţi dă câte poţi. Important este să te laşi în mâna Lui.

Am văzut mame care la al şaptelea copil au făcut avort. În momentul acela au pierdut tot. Chiar dacă au făcut şase copii înainte. La al şaptelea copil au făcut avort. Şi am avut eu mame care au păţit la fel. S-au dus la mari duhovnici şi au zis: „Ce mă fac? M-au părăsit toţi copiii, mi s-a întâmplat mult rău”. Şi a zis părintele: „Ai făcut cumva un avort?” „Da” „Ei, pentru acest avort nu te vei mai bucura nici de ceilalţi”.

În momentul în care vă feriţi, indiferent cu ce, tot ajungeţi la un avort. Şi gândiţi-vă, această boală sufletească apare asupra voastră. Rugaţi-vă, Dumnezeu vede că nu puteţi, dar nu vă feriţi. Nu vă feriţi. Nu fiecare contact sexual duce la o sarcină. Nu fiecare ovul eliminat, chiar dacă e matur, e fecundabil. Ştiinţific s-a dovedit că ovulele, chiar şi mature, nu pot fi fecundate, nu se ştie de ce. Nu orice ovul poate fi fecundat, nu oricând. Trebuie anumite situaţii.

Discutând cu mame care au 5, 6 sau 7 copii, pot să vă spun că după 2-3 copii nu s-au protejat niciodată. Am discutat cu părinţi care au un copil sau doi. Nu s-au protejat niciodată nici după aceea. Cred că mă repet: În momentul în care crezi că ai destui copii şi nu mai doreşti, în momentul acela apare acea voie a ta proprie şi în momentul acela am observat, şi la mame şi la tinere, că apar probleme în familie. Până la divorţ, să ştiţi. Avortul poate duce la divorţ. Şi pe urmă rămâneţi singură cu acei 2 sau 3 copii. Am văzut mulţi divorţaţi din cauza aceasta. Avortul se repercută nu doar asupra mamei, ci şi asupra tatălui şi a copiilor.

Am fost acum în Craiova şi după ce am povestit de sindromul post-avort mi-a venit un om în vârstă, un bărbat care mi-a spus: „Doamna doctor, parcă mi-aţi spus viaţa familiei mele. Am 3 copii. Al 4-lea eu mi l-am dorit, nevastă-mea nu, fără voia mea s-a dus şi a făcut avort. După acest avort n-a durat mult, a intrat în schizofrenie, acum este internată la psihiatrie. Problema este că încep să mi se îmbolnăvească şi ceilalţi 3 copii”. Dintr-un singur avort. A fost la Craiova. Vă spun că mereu mi se confirmă ceea ce spun. Nu se exteriorizează. Niciodată nu veţi vedea pe o fişă medicală „sindrom post-avort”. Nici la schizofrenie, nici la psihoze, nici la alte depresii. Am văzut medici care au atacuri de panică după avort. Şi să ştiţi că au ajuns să se drogheze în fiecare seară cu medicamente şi nu scapă de aceste atacuri de panică. Au făcut un singur avort sau două. Dacă vă feriţi, indiferent cu ce vă feriţi, tocmai asta faceţi. Apare îndoiala şi o să aveţi fie un avort, fie o sarcină nedorită. Să nu vă gândiţi că o să am 2-3 copii, după aceea ce fac? Aşteptaţi să vedeţi câţi o să aveţi şi rugaţi-vă să vă dea Dumnezeu cât puteţi purta. Alt răspuns nu cred că vă pot da.

Trebuie o mare tărie sufletească pentru a merge pe această cale, este o singură cale, fără stânga, fără dreapta, este o cale drept înainte cea a Ortodoxiei în duh şi în adevăr. Nu cred că există altă cale, decât alta care ne va face să suferim şi care va duce la pierderea sufletelor noastre şi ale copiilor noştri. Fiindcă trebuie să ştiţi, şi copiii noştri suferă. Un singur copil dacă vom naşte şi restul îi omorâm, el va fi un supravieţuitor, cum zice un părinte, şi va lua asupra lui toate acele păcate şi să nu ne mirăm că va muri sau se va îmbolnăvi.

Dr. Christa Todea-Gross

Extras din conferinta. Pilula contraceptiva. Conferinta la Oradea 2004


Articole Asemănătoare
5030

Multumesc, doctore! …povestea unei fotografii uimitoare

  Preotul ortodox român Mihai Lupu din Canada a transmis câteva informaţii tulburătoare privind viaţa intrauterină a fiinţei umane. Aveţi în faţă fotografia unui copil de 21 de săptămâni, în pântecele mamei sale. Numele lui este Samuel Alexander Amas. Copilul a fost diagnosticat cu spina bifida şi nu ar fi supravieţuit afară din pântecele mamei. […]

Articole postate de același autor
6293

Prof. dr. D. C. Dulcan: Stresul, ura, invidia provoacă în corp un pH acid, favorabil bolii

Stresul, care azi a luat proporţii gigantice, ura, mânia, îndoiala, neîncrederea în ceilalţi, invidia, gelozia provoacă în corp un pH acid, favorabil bolii. Depresia are şi ea un efect nociv asupra organis­mu­lui, nu doar că împiedică vindecarea, dar poate favo­riza debutul altor boli. Dar ştiaţi că şi frica ne face rău? Este bine cunoscut experimentul […]