Într-o zi a intrat în biroul meu o doamnă. La prima vedere, aveai impresia că era genul care îşi dedicase toată viaţa pentru a se răzbuna. Şi asta pentru că chiar aşa era!
Trecuse, cu cinci zile înainte, printr-un accident de maşină. Unele femei, în astfel de situaţii, intră într-o stare de şoc şi nu mai sunt efectiv capabile să gândească. Altele, slavă Domnului, trec printr-o stare spontană de luciditate, iar această doamnă, aparţinând celei de-a doua categorii, şi-a sunat soţul cât de repede a putut.
Acum, oare care este primul lucru pe care ar trebui să îl întrebe bărbatul într-o astfel de situaţie?
Exact! Ai dreptate, numai că soţul ei nu asta a întrebat… în schimb, a întrebat „Cât de serioasă e dauna maşinii?”
A doua întrebare a fost „A cui a fost vina?”
Fiind nesigură şi confuză, aşa cum suntem cu toţii în situaţii limită, răspunsul ei nu 1-a mulţumit. Aşa că el i-a dat indicaţii clare (evident, unul dintre tipii aceia care privesc problema din toate unghiurile, mai puţin din cel care trebuie!):
„Ascultă, dragă! Să nu recunoşti nimic! Sună la compania de asigurări, iar eu am să sun la avocat. Ai înţeles?”
Ea a înţeles.
Apoi, ca să demonstreze până la capăt faptul că un idiot face cum trebuie numai lucrurile care nu contează, a spus: „Aşteapă o clipă, să fiu sigur că ai numărul asigurării de la maşină corect!”
„îţi mulţumesc atât de mult!”, spuse ea. „Eşti sigur că nu mai ai nimic să mă întrebi?”
„Nu!”, zise el. „Cred că asta e tot.”
„Asta e tot?” strigă ea în telefon. ,Atunci, poate te interesează să ştii că eu sunt la spital cu cinci coaste rupte!”
Cum poate un bărbat să spună „iartă-mă” după o asemenea gafă? Nu poate! Sau cel puţin scuzele sale nu pot avea efect.
Bineînţeles, se poate aduce argumentul că dacă ea sunase şi nu îi spusese nimic despre starea sa, el a presupus că e în regulă, că nu păţise nimic.
Toate astea s-au întâmplat acum câteva luni de zile şi mă bucur să îţi spun că în acest timp relaţia lor abia şi-a revenit cât să semene măcar cu o căsnicie. I-a cerut de un milion de ori iertare, şi nu se pune problema că nu era sincer. Dar ca să împrumutăm o expresie medicală, „Pronosticul este unul reţinut” care, cu alte cuvinte, înseamnă „eu, în locul tău, n-aş paria pe asta!”
Care e concluzia pe care trebuie s-o tragem din povestea asta?
Concluzia este că întotdeauna, permanent, fără excepţie, în fiecare zi, de dimineaţă până seara, şapte zile pe săptămână, în sută la sută din cazuri, femeia va reacţiona bine numai dacă ştie că este prima pe lista ta de priorităţi!
Fireşte, cel mai direct mod de a-i face clar acest fapt este să i-o spui. Sunt foarte puţine femei care se satură vreodată de acest gen de reasigurare, reconfirmare verbală.
„Dar eu nu prea mă pricep la aşa ceva!” Oare de câte ori am auzit scuza asta din partea bărbaţilor, în timp ce acasă, soţia începea să îşi pună întrebări, să nu mai fie sigură de asta. Nu trebuie să îi permiţi să facă asta. într-un fel sau altul, trebuie să o convingi de faptul că acum şi pentru totdeauna, ea va fi cea mai importantă pentru tine.
Dacă a-i spune nu este de ajuns ca să o convingă, poţi încerca şi alte căi. Limbajul semnelor, o privire, o atingere sau un gest pot însemna mai mult decât o mie de cuvinte.
Cunosc pe cineva care a reuşit să se facă înţeles în felul următor: nu îşi dădea niciodată pălăria jos din cap, atunci când intra în casă, până nu îşi săruta soţia. Indiferent dacă ea vorbea la telefon, spăla rufe sau era în camera copiilor, nu făcea nici o excepţie de la a-şi transmite mesajul.
Şi atunci când era altcineva de faţă? îţi spun exact ce mi-a povestit ea: „Unul dintre cele mai incredibile momente a fost atunci când a venit mama lui prima oară în vizită la noi. Ajunsese deja când a venit Peter acasă, iar când a intrat pe uşă, ştiţi ce a făcut? A trecut pe lângă mama lui fără să oprească, m-a sărutat, apoi şi-a îmbrăţişat mama şi abia după aceea şi-a scos pălăria!”
Fără să scoată un cuvânt, se făcuse perfect înţeles pentru toată lumea. Şi, înainte de toate, a spulberat orice dubiu în mintea ei, consolidându-şi astfel imaginea.
E posibil să te întrebi „Bine, dar cum se potriveşte asta cu toată povestea cu bărbatul e capul familiei?”
Dacă stai să te gândeşti, ai să vezi că nu există nici o contradicţie, nici măcar una mică. Merg împreună atât de bine, încât în cele mai fericite căsnicii nu ai să vezi niciodată numai una dintre ele, ci pe amândouă. Ceea ce se întâmplă este că tu poţi fi capul familiei şi al casei numai dacă ea ajunge să fie persoana pe care e concentrată toată dragostea ta.
Bineînţeles că nici ea nu îşi va dori să fie singurul lucru pe care te concentrezi, dar ai face bine să o convingi că orice alt lucru important pentru tine, este cel mult pe locul doi, şi încă la distanţă mare faţă de ea.
La fel ca cel care a ratat momentul atunci când soţia sa era în spital cu cinci coaste rupte, poţi ajunge să faci gafe foarte mari, dacă nu reuşeşti să fii atent. Şi la fel ca cel care nu-şi dădea pălăria jos, până nu-şi săruta nevasta, vei face cel mai bine, dacă o convingi că nimeni, nici măcar mama ta, nu este la fel de important pentru tine ca ea!
Din Charlie W. Shedd, Scrisori Caterinei, Editura Bizantină, București
