Rețeta duhovnicească a Sfântului Ierarh Ignatie Briancianinov

228

Vă trimit o rețetă duhovnicească. Și vă sfătuiesc să folosiți doctoria propusă de câteva ori pe zi, mai ales în clipele de mare suferință, atât a sufletului, cât și a trupului. Nu vor întârzia să se arate puterea și vindecarea ascunse în doctorie, care la arătare e cât se poate de smerită. Însingurându-vă rostiţi fără grabă, în așa fel încât să vă auziți glasul, închizându-vă mintea în cuvinte (așa sfătuiește Sfântul Ioan Scărarul), următoarele:

«Slavă Ție, Dumnezeul meu, pentru necazul pe care l-ai trimis asupra mea; cele vrednice de faptele mele primesc; pomenește-mă întru împărăția Ta».

Rugăciunea trebuie rostită cât se poate de rar. După ce ați spus-o o dată, odihniți-vă puțin. Apoi spuneți-o din nou și iarăși odihniți-vă. Continuați să vă rugați cinci sau zece minute până ce vă veți simți sufletul liniștit și mângâiat. Pricina liniștirii și mângâierii e limpede: harul și puterea lui Dumnezeu se cuprind în slavoslovirea lui Dumnezeu, nu în grăirea împodobită și multă. Iar slavoslovirea și mulțumirea sunt lucrări predanisite nouă de Însuși Dumnezeu, nicidecum născocire omenească. Apostolul poruncește din partea lui Dumnezeu să facem această lucrare ( v. 1 Tes. 5, 18).”


Articole Asemănătoare
351

Bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă

Mulți bărbați, din toate timpurile și locurile, mărturisesc că s-au întors la Hristos, că au lăsat înșelăciunea și păcatul, și au venit la adevăr și lumină, că au luat drumul harului, că s-au izbăvit de patimile tiranice datorită soțiilor lor creștine. Acestea s-au făcut instrumentele lui Dumnezeu pentru mântuirea lor. De aceea Îl și preaslăvesc […]

Articole postate de același autor
566

„Ceea ce aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut”

În a doua jumătate a zilei de vineri, 24 februarie 2017, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, sa aflat la Orfelinatul ,,Preafericitul Iosif” din municipiu Chișinău. Preasfinția Sa, ca un tată iubitor s-a aflat în mijlocul copiilor din cadrul orfelinatului, controlând reușitele fiecăruia și ascultându-i pe fiecare în parte, după care i-a încurajat îndesindu-i să fie mai […]