Iubeşte-l pe Dumnezeul tău măcar un pic

5626

Trăia odată un credincios vestit pentru viaţa lui austeră. Într-o zi aflându-se în faţa altarului l-a chemat pe Dumnezeu zicându-i:

– Doamne, aş fi în stare să fac orice, absolut orice, din dragoste pentru tine. Supune-mă, la orice încercare şi vei vedea că spun adevărul.

– Ia un vas, i-a spus un glas îngeresc, umple-l ras cu ulei, pune-l pe cap, străbate piaţa şi apoi oraşul, stradă cu stradă şi întoarce-te, dar bagă de seamă, să nu iroseşti nici un strop de ulei.

Omul a umplut vasul, l-a aşezat pe cap şi a pornit cu braţele întinse în echilibru, rostind la tot pasul: „nici un strop să nu se irosească!”. Era zi de târg şi bărbatul a străbătut întreg oraşul, stradă cu stradă, fără să piardă nici un strop de ulei. Mulţumit s-a întors şi a aşezat vasul la biserică.

A luat icoanele drept martore a izbânzi sale, dar tăcere. Şi în zilele următoare icoanele au rămas mute. Cuprins de disperare omul, cu capul pe genunchi plângea amar şi repeta printre suspine: „şi totuşi nici un strop nu s-a irosit”.

Atunci s-a auzit un glas iarăşi:

–La ce-mi trebuie mie uleiul tău, nătărăule? Ce fac eu, Dumnezeu, cu un vas cu ulei? De câte ori, în timp ce purtai vasul pe cap, de câte ori, netotule, te-ai gândit la mine?

… Aşa era, se gândise numai la ulei …

–Mai bine ai fi răsturnat vasul şi te-ai fi gândit la mine cu iubire. Lasă de-o parte încercările, care te fac vestit şi iubeşte-l pe Dumnezeul tău, măcar un pic.


Articolul Precedent
Articole Asemănătoare
416

Mai bine este a mânca pâine uscată, dar cu dragoste..

Smeriţi-vă fraţilor, şi iubiţi-vă unul pe altul, şi Dumnezeul păcii şi al dragostei va fi cu voi! Că nu este nimic mai bun decât sunt pacea şi dragostea. Că prin acestea se strică războiul şi toată răutatea. Fiţi unul faţă de altul milostivi şi buni, precum a zis Hristos: „Poruncă nouă dau vouă, să vă […]

Articole postate de același autor
1020

Mitropolitul Augustin de Florina – Omilie la Duminica Samarinencei

Iubitii mei, va voi vorbi simplu, ca sa ma intelegeti toti. Dar oare vor exista urechi care sa auda? O profetie zice ca vor veni vremurile in care oamenii isi vor astupa urechile ca sa nu auda adevarul lui Dumnezeu (II Timotei 4, 4). Cu nadejdea ca ma veti auzi indraznesc sa vorbesc. * * […]