Puterea îngerului de la Botez

13812

Atunci, în ceasul morţii, are mare îndrăzneală îngerul de la Botez. Când vine acesta, toţi se dau la o parte.

Îngerul pe care îl avem de la Sfântul Botez are mare putere. De aceea, când vă rugaţi acasă, după ce aţi terminat rugăciunile, să faceţi şi câteva închinăciuni la îngerul pe care-l aveţi de la Botez şi să ziceţi aşa: „Sfinte îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul (păcătoasa)!”.

Pentru că acest înger nu numai că ne păzeşte acum, dar el ne păzeşte şi în vremea morţii, el călătoreşte cu noi prin vămile văzduhului, până la 40 de zile, şi îl avem de la dumnezeiescul Botez mare ocrotitor. Dacă nu ar fi el, diavolul ar face cu noi ce ar vrea.

(Arhimandrit Cleopa Ilie, Drumul sufletului după moarte)


Articole postate de același autor
482

Hramul Chișinăului sărbătorit la Catedrala Mitropolitană

Astăzi, 14 octombrie 2017, când Biserica Ortodoxă sărbătorește „Acoperământul Maicii Domnului”, ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi al întregii Moldove, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău. Alături de Înaltpreasfinția Sa s-au rugat Episcopii vicari mitropolitani: PS Ioan al Sorocii, PS Siluan al Orheiului, Secretarul mitropolitan Prot. mitr. […]