Se spune că iubirea e un dar dumnezeiesc, dar ce faci dacă te îndrăgosteşti de cineva care e deja căsătorit?
Iubirea e un dar dumnezeiesc în normalitate, nu în anormalitate. Mai departe, când te îndrăgosteşti de un om căsătorit, deja n-ai ţinut cont de raţiune. Raţiunea ţi-a spus nu, sentimentul ţi-a spus da. Atunci sentimentul a biruit voinţa. Aceasta nu este bine.
E un păcat să îl iubeşti? Nu e un păcat să îl iubeşti, e un păcat să îl dereglezi din căsnicia lui. Se cam ajunge acolo. Am întâlnit o singură dată o fată care s-a culcat cu un director de întreprindere, a rămas gravidă şi atât. Nici nu i-a spus că a rămas gravidă, nici nimic. Nici nu s-a mai căsătorit vreo 20 de ani de atunci. Nu s-a mai căsătorit şi am întrebat-o: „De ce ai făcut asta?” şi a răspuns „Aşa mult l-am iubit, şi mi-am dorit un copil de la el”. „Şi i-ai spus?” „Nu.” Păi, zic, de ce? „Nu-i spun, pentru că are nevastă, are copii, dereglez familia.” Nu a făcut bine ce a făcut, interesantă e gândirea. Apropo de soţiile care nu vor să facă deloc copii, doi, trei, patru, zece ani sau cât vor ele, iar soţii nu se îngrijorează...
Am întâlnit demult două fete prietene. Una s-a căsătorit, una a rămas gravidă, cealaltă n-a rămas gravidă. A rămas şi ea după câteva luni, dar perioada când una era gravidă, pentru cealaltă negravidă a fost un chin, s-au şi certat. Era foarte supărată că ea nu era gravidă. Interesant, vezi cum nu se mai potriveşte cu gândirea actuală a multora.
(Părintele Nicolae Tănase, Soțul ideal, soția ideală, Editura Anastasis, 2001, p. 126)
