Un creștin autentic nu poate fi prost

527

Sintagma „crede și nu cerceta” există în Scriptură? Care este originea acestor vorbe?

Nu, nici vorbă, nici pomeneală. Eu cred că unii, în diverse dialoguri cu teologi, și mai cu seamă în mediul apusean în care o vreme folosința Scripturii a fost interzisă poporului, ca nu cumva acesta să o interpreteze greșit și să fie prilej de erezii, atunci probabil s-a ivit această sintagmă străină, pusă ignorant și malefic pe seama Sfintei Scripturi.

Nu cunoașterea a interzis-o Dumnezeu, căci ea este un dar al Duhului Sfânt, așa cum este consemnat în cele șapte daruri de către profetul Isaia (cap. 11, vers. 1-3). De altfel, ignoranța este un păcat foarte grav, și așa și este, căci un creștin autentic nu poate fi prost. În Evanghelia Sfântului Ioan, la cap. 17, Mântuitorul, în rugăciunea arhierească spune: „Iar viața veșnică aceasta este, să Te cunoască pe Tine singurul, adevăratul Dumnezeu, și pe Iisus Hristos, pe care Tu L-ai trimis. A-L cunoaște înseamnă implicit a cunoaște creația, făptuirea Lui, pentru că „toate printr-Însul s-au făcut și fără de El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut”. Așadar, nu este vorba de interdicția cunoașterii, ci de oprirea cunoașterii ambigue.

Părintele Galeriu,

Extras din „Dialoguri de seară”  Edit. Harisma, București, 1991, p. 90-91


Articole Asemănătoare
317

Zece lucrări ale Sfântei Împărtăşanii în viaţa credinciosului

 În cinci rugăciuni care se citesc după ce ne împărtăşim sunt zece lucrări pe care le are Sfânta Împărtăşire în viaţa credinciosului. Eu am să amintesc aici nişte cuvinte din Rugăciunea întâi de mulţumire după Sfânta Împărtăşire. Zicem către Domnul Hristos: „Dă să-mi fie şi mie acestea spre tămăduirea sufletului şi a trupului, spre alungarea […]

Articole postate de același autor
185

În Duminica a XII-a după Rusalii, ÎPS Mitropolit Vladimir a oficiat Slujba de Sfințire și Sfânta Liturghie în biserica „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din cartierul Aeroport, mun. Chișinău

Credincioșii parohiei cu hramul „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din cartierul Aeroport, mun. Chișinău, au trăit momente de bucurie și înălțare sufletească în Duminica a XII-a după Rusalii, zi în care Biserica i-a prăznuit în acest an și pe Sfinții Mucenici Adrian și Natalia, prilejuite de vizita arhipăstorească a Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și […]