Fiecare clipă a vieții noastre este un dar deosebit și ar fi minunat dacă am trăi-o la adevărată ei valoare.
Cu regret, majoritatea dintre noi nu cunosc această bucurie a prezentului, fiind legați ori de anumite amintiri din trecut, pe care și-ar dori să le retrăiască, ori sunt în așteptarea unui viitor mai fericit.
Dacă am analiza gândurile noastre, am observa că noi mereu ne punem mari speranțe în unele planuri, așteptări, iar viața de acum și aici o trăim așa de parcă am scrie un eseu pe ciornă. Nu aceasta e varianta finală, iată mai apoi, după niște evenimente și realizări, vom începe să trăim o viață adevărată.
Astfel, așteptăm să primim salariu, să vină primăvara, să ieșim în concediu, să ne căsătorim și apoi să ne crească copiii. Iar viața trece pe alături de noi fără ca să realizăm acest adevăr, și, de fapt, nu noi ne trăim viața, ci ea ne trăiește pe noi.
Omul care mereu este în așteptarea acelui ceva care-l va face fericit, de fapt, nici nu-și trăiește viața pe deplin; el nu e în stare să se bucure și să mulțumească pentru fiecare zi de viață, nu știe să aprecieze oamenii din jurul său; el nu are timp să observe frumusețea naturii, nu are timp să se bucure de multe clipe, poate nu prea importante, dar irepetabile.
„Ziua de mâine, zicea Fericitul Augustin, n-a promis-o Dumnezeu nimănui; poate să ţi-o dea, poate să nu ţi-o dea!” Majoritatea dintre noi suntem conștienți că nu cunoaștem câți ani de viață ne va mai dărui Dumnezeu fiecăruia. Dar aceasta nicidecum nu ne schimbă și atitudinea față de viitor. Este normal să-ți faci planuri, să tinzi spre realizarea lor, dar dacă viața ta devine o anexă a acestor planuri, atunci, chiar reușind să realizezi cele propuse, aceasta nu te va face fericit.
Trăindu-ne viața între speranțe, planuri și viitor, adesea pierdem fericirea prezentului. Nu știm ce înseamnă să mulțumim clipă de clipă bunului Dumnezeu pentru toate, căci, în realitate, nici nu înțelegem valoarea darurilor primite. Viața din prezent, de multe ori, pentru noi e o obligație care trebuie acceptată și împlinită, dar nu și un dar pentru care ar trebui să fim recunoscători.
“Mulțumindu-Ți că nu ne-ai pierdut pe noi cu fărădelegile noastre, ci, după obicei, Te-ai arătat iubitor de oameni și ne-ai ridicat pe noi pentru a slăvi stăpânirea Ta” – ne îndeamnă rugăciunile dimineții. Dar oare primim și conștientizăm acest minunat dar al vieții? Sau doar repetăm niște formule ale rugăciunii, iar gândurile noastre sunt ațintite spre acel miraculos mâine, după care, în genere, urmează sâmbăta, iar apoi și vara cu mult alșteptata perioadă de odihnă?
Totuși, orice ne-ar aduce acel minunat și misterios viitor, noi nicicând nu vom reuși să ne bucurăm de el la justa lui valoare, dacă nu vom învăța să ne iubim viața acum și aici, cu greutățile și neajunsurile ei, dar și cu bucuriile și fericirile pe care, cu regret, nu reușim să le observăm.
Noi ne-am dezvățat să iubim, nici nu reușim să apreciem și să ne bucurăm de cei dragi nouă, ne facem planuri pentru un viitor comun, dar nu găsim câteva clipe pentru a-i privi în ochi, pentru a le asculta cu atenție cuvintele și, pur și simplu, pentru a petrece împreună câteva clipe.
Omul care iubește cu adevărat știe să se bucure de fiecare clipă petrecută cu cei dragi. El nu are nevoie să-și amâne fericirea pentru o altă zi. El știe să mulțumească Domnului pentru ziua de astăzi, pentru fericirea de a fi alături de persoanele iubite, pentru o îmbrățișare și pentru o rugăciune...
Dragostea, în genere, nu poate fi amânată pentru viitor, căci e imposibil să-ți propui să iubești pe cineva de mâine, de luni sau de la un început de lună. Iubind, vom învăța să trăim cu adevărat. Vom învăța să nu mai amânăm fericirea pentru un viitor care nu ne aparține, dar vom învăța să trăim cu bucurie acum și aici, vom ști cu recunoștință să zicem: Îți mulțumesc, Doamne, pentru ziua de astăzi, pentru acești oameni din viața mea, pentru că, deși noi uităm de Tine, Tu nu uiți niciodată de noi.
Să încercăm să ne trăim viața din plin acum şi aici, iar viitorul să-l încredințăm Lui Dumnezeu și să-L rugăm să fie cu noi și mâine...
Natalia Lozan
