Actualitate

Liturghie arhierească la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din s. Țîpova

2585

Sâmbătă, 20 august, cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a liturghisit la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din s. Țîpova, r. Rezina.

Episcopului vicar i-au coliturghisit Starețul Mănăstirii, Arhimandritul Serafim (Răzmerița) care în această zi și-a sărbătorit jubileul de 50 de ani, precum și un sobor de preoți veniți din diferite parohii.

La această slujbă au participat mulțime de pelerini, printre care și numeroși fii duhovnicești ai Preacuviosului Arhimandrit Serafim, care au venit să se bucure alături de părintele-duhovnic, la popas aniversar.

În timpul Vohodului mic, omagiatul zilei, Arhimandritul Serafim a fost decorat cu dreptul de a sluji Sfânta Liturghie cu Ușile Împărătești deschise până la rugăciunea domnească Tatăl Nostru.

După serviciul divin, Vlădica Ioan a venit cu un emoționant cuvânt de felicitare către omagiat, urându-i Arhimandritului Serafim viață îndelungată și cât mai multe realizări bineplăcute pentru binele și propășirea Bisericii Ortodoxe din Moldova, dar mai ales mulțumindu-i pentru toată truda pe care o depune la lucrările de restaurare a Mănăstirii Țîpova.

La rândul său, Starețul Mănăstirii a mulțumit Episcopului vicar pentru frumoasele și sincerele urări, menționând că toate lucrurile care le-a realizat până acum la Țîpova, se fac cu ajutorul Domnului și prin eforturi comune, ceea ce denotă unitatea și dragostea frățească dintre obștea monahală și  credincioși.

Mănăstirea Țîpova este cea mai veche vatră monastică rupestră din republică. Situată la marginea satului Ţîpova, ce se află la o distanţă de 15 km de la şoseaua Orhei-Rezina, săpată în stânca înaltă de pe malul Nistrului, ea reprezintă un punct de atracţie pentru o mulţime de pelerini și turişti din țară şi de peste hotare.

sursa http://ioanmosnegutu.info/


Articole Asemănătoare
147

Sfântul Paisie Velicikovski cinstit la Mănăstirea Noul Neamț

Ajută-ne, Cuvioase Părinte Paisie să împlinim poruncile lui Hristos, și, împreună cu cetele cerești, roagă-te pentru părinții noștri ierarhi, preoți și călugări, pentru mame și copii, pentru cei care sunt în suferințe și în nevoi, pentru toți dreptcredincioșii creștini și pentru pacea Bisericii lui Hristos, ca să ne acopere de tot răul cu harul Preasfintei […]

Articole postate de același autor
10433

Nimic nu este întâmplător

Gara e locul unde sufletul nu-şi poate găsi liniştea. Oamenii sunt preocupaţi de procurarea unui bilet, de sosirea trenului, iar mai înspre seară şi de găsirea unui loc cât de cât comod pentru a-şi petrece noaptea. Trenurile veneau şi plecau. Gara devenea pustie şi din nou se umplea de mulţimea cuprinsă de grijile ei. Şi […]