Rugăciunea aduce pace în familie

8524

Rugăciunea făcută cu evlavie și lacrimi sporeşte credinţa, smereşte inima, aduce căinţă pentru păcate, alungă diavolii din inimi şi din casă, împacă pe soţi şi copii, stinge ura şi aduce în familiile creştine harul Duhului Sfânt.

În familia unde soţii şi fiii lor se roagă mai mult lui Dumnezeu, nu este ceartă, tulburare şi dezbinare, ci numai pace, bucurie şi unire în Hristos. Iar în casa unde creştinii nu se roagă deloc sau unul se roagă şi ceilalţi stau la televizor, la beţii şi distracţii, acolo stăpâneşte cearta, desfrâul, sărăcia şi divorţul, care destramă familia.

Din Arhimandrit Ioanichie Bălan, Călăuză ortodoxă în familie și societate II,  Ediția a III-a, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători Neamț, 2010, p. 103


Articole Asemănătoare
348

„Bătaia este ruptă din Rai, adică este despărțită de Rai. Bătaia este crescută din iadul din inimile oamenilor”

Cum vede Biserica relaţia dintre mamă şi copil? Cât de importantă este comunicarea dintre copil şi părinte? În Biserică, relaţia dintre mamă şi copil este o relaţie de iubire cu iubirea lui Hristos în Duhul Sfânt. Aceasta este o realitate ontologică, şi nu circumstanţială. Trăirea şi împlinirea ei în viaţa concretă a fiecărei persoane sunt mai aproape […]

Articole postate de același autor
312

Calendarul zilei – 5 iunie 2019

Astăzi creştinii sărbătoresc Odovania Paştelui. Termenul „odovanie” provine din limba slavonă și înseamnă sfârșitul unui praznic împărătesc sau a unui praznic mai deosebit. Sărbătoarea Sfintelor Paşti are cea mai mare perioadă de prăznuire prelungită timp de 38 de zile. Aceasta începe din Duminica Învierii şi durează până în miercurea dinaintea Înălţarii Domnului.