S-a cam părăsit rânduiala aceasta de rugăciune!

1033

 

Datoria aceasta de a te ruga dimineața și seara trebuie împlinită! Lipsa acestei rugăciuni înseamnă absentare de la-mplinirea unei datorii. Dimineața, cât ai fi de grăbit, trebuie să-ți găsești puțin timp să te rogi!

Cinci-zece minute dimineața, cinci-zece minute seara, cu conștiința că stai în fața lui Dumnezeu, este o chestiune care trebuie neapărat împlinită; apoi, rugăciunea de la masă este o deprindere cu care unii dintre noi ne-am pomenit în viața aceasta și pe care o-mplinim cu bucurie și pe care ar trebui s-o-mplinească toți credincioșii. S-a cam părăsit rânduiala aceasta de rugăciune! 

Unii se închină cu semnul crucii și apoi se apucă de mâncare; nu-i destul! Măcar Tatăl nostru, așa cum am pomenit noi în copilărie, trebuie să-l spunem înainte de a ne apuca să mâncăm.

Din Arhimandrit Teofil Pârâian, Cuvinte către tineri, Editura Omniscop, Craiova, 1998, p. 33


Articole Asemănătoare
883

Rânduiala ta in lume

La o adunare, unul din fraţi a zis: „Eu nu mănânc această mâncare, căci eu postesc!”. Părintele îl certă, zicându-i: „Mai bine nu posteai, decât să te lauzi pentru fapta aceasta!”. Când suntem în post şi mergem la rude, când ne pun bucate pe masă, ce să facem? Să spuneţi că postiţi şi să postească […]

Articole postate de același autor
4510

Și noi, slăbănogi fiind de păcatele noastre, putem să primim vindecare!

După ce am prăznuit în duminica I a Postului Mare Triumful Ortodoxiei, astăzi, în duminica a doua din post, continuând urcușul nostru duhovnicesc pe treptele Postului Mare spre Înviere, prăznuim pe Sfântul luminii necreate – Marele Ierarh Grigorie Palama. Evanghelia duminicii de astăzi (Marcu 2, 1-12) ne vorbește despre ostenelile mari și luptele oamenilor cu […]