Nu este altă avere mai cinstită decât rugăciunea

572

Şi în biserică de eşti, ori în casa ta, ori în ţarină, ori de paşti oi, ori de zideşti sau clădeşti, ori la ospeţe de te afli, de rugăciune să nu te depărtezi. Când poţi, pleacă-ţi şi genunchii; iar când nu poţi, roagă-te cu mintea: seara, dimineaţa şi în amiazăzi. Dacă rugăciunea, ca o povăţuitoare, va fi făcută înaintea lucrului, când, sculându-te din pat, mişcările tale cele dintâi prin rugăciune se vor face, atunci păcatul nu află intrare asupra sufletului tău.

Nu este altă avere mai cinstită decât rugăciunea, în toată viaţa oamenilor. De aceasta niciodată să nu vă despărţiţi; de aceasta niciodată să nu vă depărtaţi; ci, precum a zis Domnul nostru, să ne rugăm, ca nu deşartă să se facă osteneala noastră.

Din Protosinghel Nicodim Măndiță, Învățături despre rugăciune, Editura Agapis, București, 2008, p. 55


Articole Asemănătoare
6268

Încredințați-vă copiii Maicii Domnului!

În vremea de acum este greu să păzeşti tinereţea de şuvoiul furtunos al „liberei cugetări”, care se revarsă peste faţa pământului şi potopeşte cu apele sale tulburi raţiunea omenească întunecată de necredință. Dumneavoastră semănaţi însă în inimile copiilor, cu ajutorul lui Dumnezeu, seminţele Ortodoxiei; adăpaţi-i cu frica de Dumnezeu, care duce la dragoste prin împlinirea […]

Articole postate de același autor
710

Ssfânta mănăstire Saharna și-a sărbătorit hramul

În această zi frumoasă de vară, una dintre perle printre mănăstiri de pe meleagurile bătrânului Nistru, ce păstrează flacăra credinței aprinse din veacuri, Sfânta Mănăstire Saharna și-a sărbătorit hramul. Slujba praznicală a fost oficiată de către Arhim.Adrian Baciu,starețul mănăstirii, în biserica Sfânta Treime, frumos împodobită cu ramuri și ierburi binemirositoare, prin care s-a preînchipuit răspândirea […]