Iurie Colesnic a crescut în leagănul unei familii de învățători. De la ei a preluat dragostea față de lectură, dorința de a răsfoi toate bibliotecile și visul de a scrie. După trei decenii de muncă în arhive, publicistul Iurie Colesnic continuă să salveze ceea ce mai este de salvat și ceea ce nu suntem în drept să ștergem, să uităm și, cu atât mai mult, să nimicim în acest veac pământesc. Revigorează frumosul, spune adevărul, oricât de dureros ar fi, și pune multă nădejde că Domnul ne va ajuta să trăim mai drept.
,,Numai Bunul Dumnezeu i-a salvat de deportări”
Dorința de a cunoaște trecutul neamului nostru l-a motivat pe Iurie Colesnic să studieze din ce în ce mai multe materiale istorice. Părinții au fost cei care l-au influențat mult pe această cale. Când a fost posibil se abonau la diverse ziare și reviste românești, iar când nu se putea, unchiul și mătușa îi aduceau cărți din România. Începând cu clasa a V-a tatăl său i-a adus acasă toți cronicarii care erau în biblioteca din sat și a reușit să-i studieze pe toți în decurs de o vară.
Tânărul a prins anii deloc ușori pentru credință, însă i s-a sădit de mic frica de Dumnezeu și dragostea față de aproapele. Pe atunci ideologia sovietică presa şi chiar nimicea pe oricine se opunea ideologiei atee.
Iurie Colenic își amintește cu lacrimi în ochi de buneii săi din partea mamei, Alexei și Elena Scurtu, care erau evlavioși și considerau că numai Dumnezeu i-a salvat de deportări. Urma să fie deportați, dar au fugit de sub escortă. Până în anii `60 n-au avut casa lor, căci aceasta devenise bunul colhozului. Astfel, locuiau într-un bordei improvizat. Mereu aveau senzația unei instabilităţi, gândindu-se că le vor fi confiscate actele și vor fi deportați.
,,După război bunicul meu a înțeles că sovieticii s-au instalat aici pe mai mulți ani și ne spunea să ne împrăștiem prin lume, pentru a nu fi deportați. Copiii au plecat pe unde au putut, iar bunicul s-a călugărit la o mănăstire românească. După ce se închise mănăstirea el a plecat la fratele tatălui meu care era preot. Adesea îmi amintesc momentul când am fost să îl văd. Era deja în vârstă, cu o barbă albă și aveam o teamă de el, căci arăta atât de sever în comparație cu ceea ce îmi imaginam eu”, ne povestește istoricul.
Deși îi plăcea foarte mult să meargă la biserică, buneii îl luau foarte rar, pentru ca părinții să nu fie învinuiți de neloialitate față de statul sovietic și eliberați din serviciu. ,,Când a murit bunelul, bunica a dorit să fie înmormântat cu preotul, după care părinții mei erau cât pe ce să fie dați afară din învățământ, căci n-au reușit să-i convingă să se dezică de credință”, ne mărturisește Iurie Colesnic.
Revigorând trecutul
După foarte multă muncă și abnegație absolută, Iurie Colesnic a scris un excepțional volum consacrat oamenilor bisericii. Cartea ,,Biserica basarabeană. Chipuri de neuitat” scoate la lumină adevărul și demonstrează că prin credință, omul este vrednic de fapte mărețe, căci fără Dumnezeu nu poate realiza mai nimic, iar a fi om al lui Dumnezeu înseamnă a iubi. Majoritatea slujitorilor îmbunătățiți duhovnicește a căror viață și activitate au fost incluse în această carte au avut de suferit în urma regimului, fiind incomozi mai ales pentru că spuneau mereu lucrurilor pe nume. ,,În acest volum am inclus personalități cu mare har dumnezeiesc pe care le-am cunoscut, precum este Dimitrie Balaur care a fost pentru mine un model și ale cărui devotament, onestitate și inteligență ar trebui să fie preluate de tinerii slujitori. Figură de cărturar veritabil, de preot prin vocație și responsabil până în pânzele albe de misiunea asumată, Dimitrie Balaur este o personalitate solitară în cultura și istoria noastră. M-a impresionat de la prima întâlnire. Vorbea cu calmitatea și destoinicia unui duhovnic”, a menționat autorul.
Iurie Colesnic este cel care conștientizează că faptele noastre sunt asemenea unei umbre care ne calcă din urmă, iar memoria este mai scumpă ca orice alt material. Prin viața acestor oameni, ca Alexandru Baltaga, Alexei Mateevici, Serghie Bejan, Nichifor Crainic și alte personalități prezentate în lucrarea respectivă, descoperim modele desăvârșite, care ne pot ajuta să parcurgem drumul de la chipul la asemănarea cu Dumnezeu.
Autorul aduce mulțumiri celor care l-au ajutat să realizeze și să ducă la bun sfârșit această operă. ,,Îmi arăt recunoştinţa şi mulţumirea Tatălui Ceresc pentru toate resursele pe care mi le-a pus înainte ca să-mi servească ca factori motivatori de a merge înainte în procesul scrierii acestei cărți. Fără ajutorul Domnului nu aş fi reuşit să ajung până în acest punct. De asemenea, îmi arăt recunoştinţa pentru toate persoanele care m-au încurajat şi influenţat în bine. Într-un mod special, mulţumesc părintelui Octavian Moșin care nu numai că a prefațat cartea foarte frumos, dar și m-a susținut mult la editarea acesteia. Sfinția sa este unul din slujitorii bisericii în care văd viitorul și renașterea bisericii basarabene”, ne spune istoricul.
Iurie Colesnic susține, că omul are o singură bogăție, sufletul care trebuie ancorat și luminat în permanență. Orice pas al nostru este pus la alegere, între bine și rău, frumos și urât și ne îndeamnă, ca pentru a avea un suflet sănătos este bine ca această alegere să fie făcută cu gândul doar la Domnul Dumnezeu.
A consemnat Maria Cucută-Rujină
