Dacă cineva ne-ar da o palmă, am fi în stare să-i întoarcem şi celălalt obraz? Dacă cineva ne-ar blestema, l-am binecuvânta după aceea? Dacă un prieten ne-ar trăda, l-am ierta? Sunt foarte multe întrebări la care ne e greu sa găsim un răspuns. Iată ce ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „Gândiţi-vă la toate greşelile de care aveţi a da socoteală – şi, mai ales, să uitaţi nedreptăţile săvârşite de alţii vouă, iertaţi pe cei care v-au jignit, ca să aveţi dreptul ca înşivă să fiţi iertaţi – şi să câştigaţi astfel o uşurare a necazurilor voastre”.
Veţi zice că aducerea aminte a jignirii vă înflăcărează mânia? Aduceţi-vă aminte de tot binele pe care cel ce v-a jignit a putut să-l săvârşească faţă de voi, cum şi de tot răul pe care 1-aţi făcut altora.
V-a vorbit de rău, v-a acoperit de ruşine? Aduceţi-vă aminte de ceea ce şi voi aţi zis de alţii. Aşa că, vă întreb, cum veţi căpăta iertare, când voi n-o daţi altora? N-aţi zis nimic de rău? Dar aţi auzit de atâtea ori mulţime de bârfe şi le-aţi primit, şi aceasta este, desigur, o vinovăţie.
Vreţi să ştiţi ce mare bine este uitarea jignirilor şi ce plăcut este aceasta Domnului, mai presus de toate? Nu se cade să călcăm în picioare nici pe cei pedepsiţi de Dumnezeu şi nici pe cei care ne-au jignit! Se arată aici duhul milei, ceea ce place lui Dumnezeu mai mult ca orice. Nimic nu hrăneşte mai bine mila, ca iertarea jignirilor.
Celui ce a jignit, de asemenea, Dumnezeu i-a arătat ce are de făcut. I-a poruncit să caute de îndată pe cel pe care l-a jignit, să părăsească chiar biserica ca să-l afle şi să nu se reîntoarcă la masa jertfei decât după ce s-a împăcat cu acela.
Dar acesta nu-i temei ca să aşteptaţi să vină el, căci de faceţi aşa, aţi pierdut tot. Numai dacă ieşiţi să-l întâmpinaţi, Dumnezeu va pune înainte o răsplată nespusă. Dacă vă împăcaţi cu cel ce v-a jignit numai fiindcă el vine spre voi, nu porunca dumnezeiască este aceea care a statornicit din nou prietenia, ci numai gestul celuilalt. Aşa că veţi rămâne iară cunună – iar premiul alergării se duce la el.
Fără iertare nu putem fi numiţi creştini, suntem incapabili de a ne ruga. „Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri” este rugăciunea adevărată la care revenim în fiece zi.
Fără iertare nici nu ne poate sclipi viaţa cea veşnică alături de toţi drepţii care au ştiut să ierte absolut pe toţi, dar şi să se roage pentru salvarea sufletelor tuturor celor care au rătăcit în această viaţă plină de ispite şi încercări.
Preot Octavian MOŞIN
