Grăbiți-vă să faceți bine

8797

În afara Bisericii omul decade ușor, se dă pradă ispitelor, îndoielilor și tulburărilor în suflet. Biserica hrănește duhovnicește pe fiecare dintre cei veniți la ea.

Noi trăim înconjurați de feluriti oameni: răi, buni, credincioși și necredincioși. Ne întâlnim cu următori ai învățăturilor lumești și, neștiind aceasta, noi încercăm să le transmitem dintre ale noastre, dar de cele mai multe ori primim noi de la ei pagube, științe nefolositoare și informații vătămătoare. Astfel, credința noastră în Dumnezeu se înlocuiește cu gânduri străine și socotindu-ne pe noi creștini ortodocși, cu adevărat devenim slabi luminatori ai creștinismului.

Legătura permanentă cu Biserica ne ajută să ne luptăm cu răul înconjurător și reface în om duhul lui Hristos, duhul credinței.

Dacă omul se roagă de unul singur și nu trăiește după viața Bisericii, el se rătăcește și grijile multe ale veacului acesta îl vor duce tot mai departe și mai departe de la drumul credinței. Este un lucru vital de a fi permanent în Biserică, căci „Unde sunt doi sau trei adunați întru numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor”. Să vă mărturisiti și să vă împărtășiți cu Sfinte Taine.

În mod figurat, rugăciunea făcută de unul singur se poate asemăna cu o lumânare aprinsă, dar rugându-se în Biserică sute de oameni rugători, luminile lumânărilor lor se unesc la un loc și atunci se aprinde un mare stâlp de lumină luminând pe toți care sunt în Biserică, iar rugăciunile noastre unite într-un mănunchi se înaltă în Casa Domnului – în Biserică – către Făcătorul. Și El ne aude și ne răspunde nouă.

Venind în Biserică, rugați-vă pentru prietenii dumneavoastră ca Domnul să-i ajute să trăiască, să păzească și să înmulțească credința. Rugați-vă pentru vrăjmași și pentru cei ce vă necăjesc ca să vă împăcati cu ei. Niciodată să nu uitați să vă rugați pentru cei adormiți, rugăciunea voastră ajută sufletele plecate din viață. Luați aminte că întotdeauna trebuie să ajutăm oamenilor.

Pe mormântul milostivului doctor Gaaza sunt sculptate următoarele cuvinte: „Grăbiți-vă să faceți bine”.Da, da, grăbiți-vă! Acesta este adevărul Evangheliei. Facerea de bine și rugăciunea, acestea ne învață pe noi Iisus Hristos.”

Părintele Arsenie – Acuzatul ZEK – Un sfânt în lagărele comuniste, Editura Egumeniţa


Articole Asemănătoare
2785

Prin rugăciune şi prin împărtăşirea din cuvântul lui Dumnezeu se sfințește viaţa noastră

În seara zilei de miercuri, Preacuviosul Părintele Arhimandrit Nicolae (Roșca), Duhovnicul mănăstirii Ciuflea a slujit cea de-a treia parte a Canonului Sfântului Andrei Criteanul în Catedrala mănăstirii. Pe tot parcursul slujbei, oamenii au ascultat în genunchi imnele şi cântările Canonului Sfântului Andrei Criteanul. La finalul slujbei, Arhimandritul Nicolae a adresat un cuvânt de învăţătură în […]

Articole postate de același autor
843

Ce este un creştin?

Ce este un creştin? Ce trebuie el să aibă? Desigur, trebuie să aibă multă răbdare în toate. Drumul care-i călăuzeşte pe călători către cetatea Raiului este în întregime presărat cu ghimpi; cei ce călătoresc pe el vor sângera. Dar nădejdea de a se bucura de frumuseţile Raiului în­trece orice şi-i umple pe cei ce călătoresc într-acolo cu răbdare […]