Unui om care s-a asigurat material și crede că poate trăi fără grijă

4019

Eu mă tem pentru dvs. Îmi scrieţi că v-aţi asigurat pe dvs. şi pe copiii dvs. atât de solid, încât acum puteţi trăi fără grijă. Lipsa dvs. de grijă a izgonit, pare-se, din sufletul dvs. frica de Dumnezeu.

Prin ce v-aţi asigurat? Prin bani? Oare n-aţi auzit în aceste zile cum falimentele neaşteptate ale băncilor fac din milionari cerşetori şi, mai rău, sinucigaşi?

Prin case şi magazine? Oare nu aţi citit despre desele cutremure, care într-o clipă prefac oraşele în maldăre de ruine?

Aţi cumpărat ogoare şi livezi? Oare aţi uitat recentele secete şi inundaţii, şi norii de lăcuste?

Dacă aţi fi citit Evanghelia, aţi fi ţinut minte spusa lui Hristos: „înşelăciunea bogăţiei” (Matei 13, 22). Mă miră că tocmai în aceste zile, când mânia lui Dumnezeu striveşte orice scut pământesc cu care oamenii ar vrea să se apere în afara credinţei în El, Cel Atotputernic, dvs. vă credeţi apăraţi de un scut atât de neputincios cum este bogăţia, mulţimea de pământ. Şi îmi semănaţi mult cu chinezii, care într-un război cu japonezii deschideau umbrele de ploaie deasupra capului ca să se apere de mitralierele inamice.

Pe lângă condamnabila lipsă de grijă care vine din bogăţie, şi care este o urâciune înaintea Domnului, mai simt şi alt rău la dvs.: şi anume că bogăţia dvs. este amestecată cu nedreptate. Asta înseamnă a mânca pâine cu viermi. Vă otrăviţi pe dvs. şi pe copiii dvs.

Ascultaţi ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „Cei ce se îmbogăţesc prin nedreptate sunt mai sărmani decât nevoiaşii; mai bine este să cerşeşti decât să jefuieşti”.

Istorisirea biblică despre Iov ne dă mărturie că şi un om drept îşi poate pierde într-o singură zi toată bogăţia pământească, darmite unul nedrept. Într-o singură zi şi-a pierdut dreptul Iov toată avuţia şi, pe deasupra, fiii şi fiicele. Şi-a pierdut după aceea şi sănătatea, şi s-a aşezat pe gunoi ca un sărac, plin de răni, şi a început să se tânguiască. Oare nu vă temeţi că vi se poate întâmpla şi dvs. asta? În necazul şi suferinţa sa, evlaviosul Iov şi-a apărat sufletul de deznădejde prin credinţa tare în Domnul; dvs. cu ce-l veţi apăra pe al dvs.? Şi ce vă va putea opri să nu vă sinucideţi, adică la ruina materială să nu adăugaţi şi ruina sufletească? În Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu scrie: cine iubeşte nedreptatea urăşte sufletul său. În singurătate, în ceasurile liniştite ale nopţii, staţi de vorbă cu conştiinţa dvs.: oare chiar iubiţi mai mult nedreptatea decât sufletul dvs.?

Grăbiţi-vă de vă îmbogăţiţi în Dumnezeu, după cuvântul Mântuitorului. Iar a vă îmbogăţi în Dumnezeu înseamnă a vă îmbogăţi cu acea bogăţie pe care Dumnezeu o iubeşte şi care nu-l va părăsi pe om niciodată. Este vorba de bogăţia credinţei şi încrederii în Dumnezeu,  bogăţia milei şi împreună-pătimirii, adevărului şi iubirii frăţeşti.

Cu acest scut veţi apăra viaţa dvs. şi viaţa copiilor dvs. mai sigur decât cu o întreagă împărăţie pământească, de s-ar întinde aceasta de la răsăritul soarelui până la apus…

Dumnezeu să vă lumineze şi să vă binecuvânteze!

Din Episcop Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, volumul I, Editura Sophia, Bucureşti, 2002, p. 170-172


Articole postate de același autor
1142

Duminica a IV-a dupa Paşti, (a Vindecării slăbănogului de la Vitezda), la Mănăstirea Curchi

În Duminica a IV-a după Învierea Domnului (a Vindecării slăbănogului de la Vitezda), Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar Mitropolitan a oficiat sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Curchi. Duminica de astăzi se numeşte Duminica Slăbănogului. Evanghelia aceasta este o Evanghelie a comuniunii. Ne învaţă să purtăm grijă unii faţă de alţii, să trăim ca […]