Frumusețea florii se poate vedea chiar din timpul în care nu a ieşit încă din boboc. Copacul poate fi făcut să crească drpet de la vârstă fragedă. Oare nu sunt acestea ca o învățătură pentru noi în ceea ce privește educația copiilor. Să încercăm să vedem de ce are nevoie un mic boboc pentru a se transforma într-o frumoasă floare mirositoare?
Venind în această lume sântem fără prea mari dorinţe. Nu avem necesităţi pe care să nu le acopere Tatăl ceresc. Şi de fapt de ce are nevoie cel mai mult orice fiinţă în care sufletul e viu? De dragoste…De dragostea părinţilor săi, de dragostea Dumnezeului său pe care încă n-o ştie, dar de care e înconjurat chiar din momentul zămislirii sale. Ar trebui să-i cultivăm mai ales aceste sentimente dacă ne-am dori cu adevărat fericirea copilului nostru. Dar cum suntem noi aşa ne e şi fericirea. Ne face fericiţi mulţimea nimicurilor pe care „ni le putem permite” şi bucuria folosirii lor. şi credem că la fel este şi pentru acest mic îngeraş. Oare are el nevoie de toate obiectele pe care le propune o întreagă industie care are ca scop deservirea necisităţilor bebeluşilor?
Nu sunt împotriva lucrurilor care facilitează îngrijirea copiilor. Nu înţeleg de ce credem că copilul nostru va fi mai puţin fericit, dacă nu va avea toate aceste lucruri. Nefericirea noastră izvorâtă de la imposibiltatea de a putea avea toate aceste nimicuri se transmite şi copilului.
Pentru copil, ceea ce simte e prioritar, numai apoi vom reuşi să schimbăm ceva. Şi vom face totul ca să devie la fel de nefericit ca şi noi.
Mai trece puţin timp şi copilul începe să observe cu nu are ceva ce are un semen de-al lui. Aleargă la noi şi cu lacrimi sincere ne cere explicaţie „De ce?” Apare şi primul „Vreau”.
Înţeleg că la o vârstă cu totul fragedă nu se poate explica că dacă nu are acel lucru, aceasta nu-l va face mai puţin fericit. Nici nu e necesar. Se poate de găsit o soluţie de moment. Dar vom avea o primă victorie dacă nu-i vom îndepleni imediat acea dorinţă de a avea. Ea numai atunci e mică şi nevinovată. Dacă ne-am da seama de câte rele îl va păzi pe viitor stoparea acestor dorinţe de a vrea şi a avea.
Dacă acelaşi copil se întâmplă că din vreun motiv să „rămas” fără jucăria preferată, noi, din „marea noastră dragoste” îl consolăm că o vom înlocui cu una şi mai bună. Îi spunem oare că a fost ceva neînsemant?, încercăm să-i schimbăm gândurile spre ceva frumos şi netrecător? Până când îl pot consola o floare sau un zîmbet?
Mai apoi, când „jucăriile” din viaţa noastră vor deveni tot mai desăvârşite, nu ne vom putea consola la pierderea lor aşa de simplu. Vor creşte în tragedii adevărate.
Mai trebuie menționat că dorința copilului de a avea ceva vine dacă observă posibilitatea părinților de a agonisi. Odată ce casa e luxoasă și copilul va tânji după lucruri de lux. Și aceasta va distruge sufletul care e dat de la Dumnezeu și pentru Dumnezeu.
Întoarceți-vă în timp și amintiți-vă de posibilitățile anilor ´80 și veți vedea adevărata și marea taină a educaţiei fostei generații. Au crescut oameni buni și înțelepți. Oare de ce acum nu este posibilă această educație? Pentru că desfătarea este prea mare. Îmbuibările lumești și agonisirea de lux este moarte pentru suflet. Iată ce ne îngreunează în educația pe care o dăm copiilor.
Majoritatea ne consacrăm toată viaţa de după naşterea copiilor pentru fericirea lor, cei drept având un înţeles total greşit despre ce ne va face copilul fericit. După cele mai bune jucării, vom încerca să găsim cea mai bună grădiniţă, cea mai bună şcoală, cei mai buni profesori, îl vom înscrie la numeroase activităţi şi lecţii suplimentare. Totul va fi consacrat lui. În goana aceasta de a găsi noi surse pentru o tot mai mare „desăvârşire” a propriului copil vom uita să-l întrebăm ce-şi doreşte. Vom uita să-l întrebăm care e chemarea sufletului său. Câte un pic îl vom face să şi uite că îl are. Dacă măcar un pic ne-am opri…
Cred că în majoritatea familiilor și în metoda lor de educație se evită existența lui Dumnezeu. Și acest lucru ne vorbește despre imperfecțiunea copacului care crește. Dacă măcar ne-am aduce aminte că, copilul nu are nevoie doar de hrană, haine şi multe alte lucruri cu însemnătate diferită pentru el. Dacă ne-am da seama cât mai curând că el are nevoie şi de hrană spiritală. Puteți să-i oferiți toate bunătățile din lume, dacă nu îi veți oferi sursa de legătură cu Creatorul, zădarnic este efortul unei educații perfecte. Vine timpul când vă ve-ți întreba: „Parcă i-am oferit tot ce trebuia. De ce este așa?”.
Să nu evităm să-i arătăm şi adevărata latură a vieţii, pentru care el există. Să-i arătăm care e adevăratul scop al vieţii sale. Copilul nu e niciodată prea mic pentru întâlnirea cu Dumnezeu. El e gata să-l primească oricând. Noi îl îndepărtăm de Creatorul său… prin metodele noastre omenești.
Să ne grăbim să punem haragul potrivit la timpul cuvenit, ca astfel planta noastră să aducă rod frumos societății, aproapelui nostru și prin toate acestea lui Dumnezeu. Şi să ne păzească Dumnezeu ca după „educaţia” pe care i-o oferim copilului să nu ajungem la o recoltare rușinoasă a rodului muncii noastre…
Natalia Lozan
