Actualitate

Duminica întâi după Cincizecime (a Tuturor Sfinţilor) la Catedrala mitropolitană din Chișinău

2873

De Praznicul Tuturor Sfinţilor, pe care Biserica noastră l-a rânduit spre cinstire în prima duminică după Cincizecime, ÎPS Mitropolit Vladimir a săvârșit Sfânta Liturghie, la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău.

Serviciul divin a fost oficiat în prezența credincioșilor, care au pășit pragul Catedralei spre a mulțumi lui Dumnezeu pentru binefacerile Sale, dar și pentru a-I cere liniște, pace pentru cei vii și odihnă pentru cei răposați.

Prima Duminică după Cincizecime, la Dumnezeiasca Liturghie, se citesc două texte din Sfânta Scriptură: unul din Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel, şi altul din Evanghelia de la Matei. În cel dintâi text sunt amintite toate încercările şi suferinţele pe care le-au pătimit bineplăcuţii lui Dumnezeu din Vechiul Legământ, iar cel de-al doilea ne arată cum creştinii de-a lungul veacurilor sunt chemaţi să înţeleagă şi să trăiască după aceeaşi dimensiune a sfinţeniei, precum sfinţii Vechiului Testament, precum toţi apostolii, martirii, mărturisitorii sau pustnicii care nevoit în numele Domnului Hristos, pentru slava Preasfintei Treimi şi pentru mântuirea sufletelor lor.

Cuvântul Mântuitorului Hristos din Evanghelie ne plasează şi pe noi în aceeaşi perspectivă a sfinţeniei trăită de toţi sfinţii lui Dumnezeu, în aceeaşi perspectivă a dobândirii Duhului Sfânt. Hristos în Evanghelia care se citeşte în biserici în prima Duminică după Cincizecime ne spune că, dacă dorim, şi noi putem să ne înscriem pe cărarea bătătorită de sfinţii lui Dumnezeu – fie că suntem preoţi, arhierei, vieţuitori în sfintele mănăstiri sau credincioşi care îşi duc viaţa în sânul familiei. Mântuitorul Hristos ne spune că putem şi noi să dobândim Duhul Sfânt, să ne numărăm în rândul sfinţilor, dacă împlinim trei lucruri: să avem mărturisirea cea dreaptă, iubirea cea dreaptă şi suferinţa cea dreaptă.

După Sfânta Liturghie, soborul preoțesc în frunte cu Întâistătătorul a oficiat un Tedeum de mulțumire Domnului pentru toate binefacerile Sale revărsătate peste poporul binecredincios.

La final, primind binecuvântări arhierești și îndemnuri nobile, credincioșii au mers spre casele lor cu nădejde în ajutorul Domnului și cu speranța moștenirii Împărăției cerurilor.

Sursa: www.mitropolia.md


Articole Asemănătoare
631

În Duminica a VI-a după Paşti, ÎPS Mitropolit Vladimir a liturghisit la Catedrala Mitropolitană din Chișinău

În Duminica a VI-a după Paști, a Vindecării orbului din naştere, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană “Nașterea Domnului” din mun. Chișinău. Serviciul divin a fost săvârșit în prezența numeroșilor creștini care au pășit pragul Catedralei spre a mulțumi lui Dumnezeu pentru binefacerile Sale, dar și pentru a-I cere […]

Articole postate de același autor
1018

Film artistic “Curing Fear” (Vindecarea fricii) bazat pe istoria vieţii Sfântului Ierarh Luca al Crimeei

Filmul artistic “Curing Fear” (Vindecarea fricii), are la bază istoria vieţii medicului chirurg, omului de știință și Sfântului Ierarh Luca, Arhiepiscop de Simferopol și Crimeea. Sfântul Ierarh Luca al Crimeii a fost un strălucit medic chirurg și om de știință, una dintre cărţile sale de medicină devenind manual de referință pentru mai multe generații de […]