– Ce legătură duhovnicească este între rugăciune şi citirea cărţilor sfinte?
– Spun Sfinţii Părinţi că două lucruri de geniu are mintea omului: citirea şi rugăciunea. Ele se ajută permanent una pe alta. Când suntem tulburaţi şi răspândiţi cu mintea, mai mult să citim cuvinte folositoare de suflet. Iar când văzduhul inimii s-a liniştit şi gândurile minţii s-au adunat, mai mult să ne rugăm şi mai puţin să citim.
– Daţi-mi un sfat pentru rugăciune, că uneori am timp să mă rog şi mă îndeamnă gândul să fac altceva de folos, iar alteori nu am timp şi aş dori să mă rog.
– Dacă te jefuieşte vrăjmaşul de rugăciune, te jefuieşte de orice. De aceea spune Sfântul Isaac Sirul: “Dacă în vremea rugăciunii faci altceva decât să te rogi, să ştii că eşti batjocorit de diavol”. Eu te sfătuiesc ca niciodată să nu laşi sfânta rugăciune, nici să faci altceva în vremea ei, că diavolul ne îndeamnă să facem orice, mai ales în vremea rugăciunii, numai să nu ne rugăm.
– Ce înţelegem prin rugăciunea făcută “în duh şi adevăr”?
– Când ne rugăm în gând lui Dumnezeu atunci ne rugăm în duh, adică cu mintea şi cu inima stăpânite de atenţie şi simţire. În adevăr, ne rugăm când lucrăm şi poruncile lui Dumnezeu, că ele sunt adevăr, cum spune proorocul David: “Toate poruncile tale sunt adevăr” (Psalm 118, 86). Însă, te rogi în adevăr numai când faci poruncile după legea lui Dumnezeu, adică în dreapta credinţă, cum zice psalmistul: “Că legea Ta este adevărul” (Psalm 118, 42).
Din Arhim. Cleopa Ilie, Arhim. Ioanichie Bălan, Lumina şi faptele credinţei, Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, 1994, p. 200-201
