Mult timp a căutat V.A. o slujbă care să-i convină, dar nu a găsit. A încercat în multe locuri să lucreze, dar nicăieri nu a putut rămâne. Lucra câte o săptămână, după care pleca, iar uneori era dat afară de către conducerea fabricii în care se angajase.
Trecură câţiva ani tot încercând să-şi găsească un loc de muncă stabil, dar ba îi era greu să se apuce de muncă, ba nu-i plăcea ceea ce făcea, ba era o muncă grea, ba nu-i conveneau colegii de muncă. Neavând bani ca să-şi cumpere haine, acestea se uzară atât de tare, încât îi era ruşine să mai iasă din casă. Cu mare greutate îşi găsea câte ceva de lucru, dar totdeauna temporar. Banii abia îi ajungeau pentru un trai extrem de modest. V.A. şi foarte credincioasa sa mamă au îndurat multă suferinţă, multă durere.
La începutul anului 1907, V.A. a reuşit să-şi găsească ceva de lucru. Era o muncă simplă şi prost plătită. Primise o comandă pentru nişte schiţe, pe care le-a făcut acasă la el, împreună cu o cunoscută de-a sa.
În această perioadă, mama sa aduse o litografie de la cimitirul Smolensk, cu chipul Sfintei Xenia, pe care o puse pe perete. V.A. şi cunoscuta sa începură să râdă de bătrânica din icoana litografiată.
În ziua următoare, cel care comandase schiţele i-a comunicat lui V.A. că nu mai au nevoie de ele, aşa încât V.A. rămase din nou fără lucru. După cum povesteşte V.A., cunoscuta sa, care răsese de Sfânta Xenia împreună cu el, ajunse într-o situaţie mult mai grea, căci sărăci definitiv, încât fu nevoită să cerşească pe străzi.
După această întâmplare trecură aproape cinci ani. Bătrâna mamă a lui V.A. o ruga necontenit pe Sfânta Xenia cu rugăciuni fierbinţi ca să-l aducă pe calea cea bună pe fiul ei cel pierdut. Şi Dumnezeu i-a auzit rugăciunile, căci V.A., trezindu-se într-o dimineaţă devreme, a rugat-o pe mama sa să-l însoţească la mormântul Sfintei Xenia. El spuse că vrea să se roage Sfintei Xenia, să-şi ceară iertare pentru ceea ce făcuse şi să-i ceară ajutorul.
Şi Dumnezeu l-a primit cu bucurie pe fiul rătăcit, dar care se căia cu adevărat. Sosind acasă, după ce fusese la mormânt, V.A. a scris o scrisoare directorului de la Căile Ferate (acolo unde mai înainte fusese respins), cu rugămintea de a i se da ceva de lucru. În scrisoare el a pus o bucăţică de hârtie din litografia Fericitei Xenia. Şi ajutorul Fericitei Xenia a venit imediat. După patru zile, el a primit înştiinţarea că a fost angajat şi, mai mult, că îi va fi trimisă o importantă sumă de bani pentru a-şi cumpăra o vestimentaţie adecvată.
Din Sfânta Xenia cea smerită si nebună pentru Hristos, traducere de Prof. Elena Călin Editura Bunavestire, Bacău, 2001, p. 111-113
