Sfințirea bisericii din s.Balatina

Sfințirea bisericii din s.Balatina

1053

Sâmbătă, 28 mai 2016, Preasfințitul Marchel a oficiat sfințirea și implicit sfânta Liturghie în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din satul Balatina, raionul Glodeni. Ierarhul a fost întâmpinat foarte frumos de primarul localității, alături de copii îmbrăcați în haine naționale, de parohul bisericii – protoiereul Oleg Stîrcu. La slujbă au participat mulți enoriași și un sobor de preoți constituit din: prot. Petru Ciunciuc – secretarul episcopiei; prot.Victor Guleac – blagocinul circumscripției; prot. Pavel Cîrlan – duhovnicul preoților din raionul Glodeni; prot.Gheorghe Rodnițchi; preotul Anatolii Bobulici; ieromonahul David. După săvârșirea Tedeumului, cei mai activi enoriași au fost menționați cu diplome arhierești.

Sărbătoarea s-a încheiat cu agapa frățească, unde fiecare a avut posibilitatea să ia cuvântul și să-și exprime bucuria evenimentului ce s-a săvârșit. A consemnat protoiereul Igor Soroceanu, corespondentul site-ului pentru raionul Glodeni.

Articole Asemănătoare
918

Daţi milostenie celor care vedeţi că au reală nevoie. Aceştia se văd! Imediat se văd!

Daţi în primul rând, celor care vedeţi că au de crescut copii. Daţi celor care vedeţi că au reală nevoie. Aceştia se văd! Imediat se văd! Eu am în biserică o doamnă care n-a cerut niciodată nimic. Şi ştiam în ce condiţii stă. Câtă vreme a fost la biserică, i-am cerut să-mi dea un pic cheia de acasă. I-am spus: „Am […]

Articole postate de același autor
337

Boala este un conflict între minte și suflet

  Crizele psiho-spirituale nu se tratează medicamentos, ci duhovnicește! Suferă ego-ul nostru. Trăiți în bucurie. Dacă stăm prea mult în trecut ne cuprinde depresia. Dacă stăm prea mult în viitor ne cuprinde anxietatea. Să ne trăim prezentul cu respect pentru trecut și cu speranță pentru viitor. Stresul nu este ceea ce ți se întâmplă, ci […]